Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud s-a impus la Călăraşi Ionuţ Iancu - „Suntem pe o pantă ascendentă. Sper să câştigăm tot de acum încolo“

ro

18 Nov, 2019 00:00 2202 Marime text

În urma victoriei din deplasare cu Dunărea Călăraşi (24-21), a patra în zece meciuri din acest sezon al Ligii Naţionale pentru echipa constănţeană, HC Dobrogea Sud este pe locul zece în clasament, cu 13 puncte.


Formaţia de pe litoral are acelaşi număr de puncte şi acelaşi golaveraj, +14, ca ocupanta poziţiei a noua, chiar Dunărea Călăraşi, care are însă câştig de cauză întrucât a marcat mai multe goluri (260-246 faţă de 255-241). HCD e despărţită de nouă puncte de echipa de pe locul trei, Minaur Baia Mare, iar până la finele anului se vor mai disputa patru runde, în care HC Dobrogea Sud va evolua astfel: cu CSM Reşiţa (acasă, pe 21 noiembrie), cu CSM Bacău (în deplasare, pe 28 noiembrie), cu Steaua (acasă, pe 5 decembrie) şi cu Minaur Baia Mare (tot acasă, pe 12 decembrie, în prima etapă din returul sezonului regular).


Clasamentul actual este următorul: 1. Dinamo - 24p (un meci în minus), 2. Potaissa Turda - 22p (un meci în minus), 3. Minaur Baia Mare - 22p, 4. Steaua - 19p, 5. CSM Bacău - 16p, 6. CSM Focşani 2007 - 16p, 7. CSM Vaslui - 15p, 8. CSM Bucureşti - 14p, 9. Dunărea Călăraşi - 13p, 10. HC Dobrogea Sud - 13p, 11. Poli Timişoara - 11p, 12. CSM Făgăraş - 7p, 13. HC Buzău 2012 - 4p, 14. CSM Reşiţa - 4p.


„Este foarte important că am câştigat la Călăraşi, am luat 3 puncte care ne măresc şansele pentru play-off. Eu sper ca până în iarnă să fim pe podium!“, a declarat extrema Alexandru Andrei, potrivit site-ului oficial al HC Dobrogea Sud. „Mă bucur că suporterii au încredere în noi până la capăt şi le promitem că vom da totul pe teren să câştigăm“, a spus şi Laurenţiu Toma (antrenor coordonator pentru Liga Naţională), conform sursei citate. „Suntem pe o pantă ascendentă. Sper să câştigăm tot de acum şi să mergem acolo unde ne e locul“, a precizat portarul Ionuţ Iancu.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa, victorie importantă pe terenul Dunării Călăraşi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii