Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud, două amicale la Constanța Ionuț Stănescu - „Suntem pe primul loc, însă rămânem cu picioarele pe pământ“

ro

12 Jan, 2022 00:00 3114 Marime text
 
  • „Delfinii“ conduc ierarhia Ligii Naționale cu 40 de puncte, fiind urmați de campioana Dinamo, care are 39 de puncte, dar și un meci în minus.
  • HCDS are parte de o serie de patru meciuri de foc la reluarea competiției, de care trebuie să treacă cu brio.
  • Președintele HCDS, Ionuț Stănescu, mizează în continuare și pe sprijinul publicului.
 
Cu trei săptămâni înaintea primului meci oficial din noul an, acasă, cu Potaissa Turda, pe 31 ianuarie, HC Dobrogea Sud Constanța a încheiat vacanța de iarnă și a revenit la pregătire, demarând antrenamentele pentru campionat, unde, după 15 etape, se află pe primul loc.
 
„Delfinii“ conduc ierarhia Ligii Naționale cu 40 de puncte, fiind urmați de campioana Dinamo, care are 39 de puncte, dar și un meci în minus. Urmează CSA Steaua București (locul 3, cu 36 de puncte) și Potaissa Turda (locul 4, cu 36 de puncte). „Sperăm să continuăm pe același drum, pe care l-am început în acest sezon. Nu ne-am schimbat obiectivele. Vrem să terminăm în primele trei locuri ale campionatului. Va urma o perioadă foarte grea de pregătire, în care trebuie să muncim pentru a pune la punct tot ceea ce nu a mers până acum. Continuăm în aceeași formulă, nu am făcut niciun transfer. A venit, în schimb, alături de noi, în staff, preparatorul Bogdan Ungureanu, care ne va ajuta pe partea fizică“, a declarat antrenorul George Buricea, potrivit site-ului oficial al clubului.
 
Meciurile, aproape decisive
 
HCDS are parte de o serie de patru meciuri de foc la reluarea competiției, de care trebuie să treacă cu brio. „Sperăm ca toți băieții să fie sănătoși și să ne apucăm cu toții de treabă, pentru că urmează o perioadă foarte grea, cu meciuri extraordinar de dificile. Am început sezonul cu Supercupa și cu cele mai grele patru etape. Vom avea cele mai tari meciuri în luna februarie, aproape decisive pentru clasamentul final. După ele cam vom ști pe ce loc ne vom clasa. Întâlnim Turda acasă, meci direct pentru locul doi, ca și cel de la Steaua. Dacă reușim să le câștigăm pe amândouă, primim apoi Dinamo la Constanța în meci de titlu. Dacă o învingem, trecem și peste ea în clasamentul la zi“, a mai spus George Buricea, conform aceleiași surse.  
 
Retur de foc
 
Președintele HCDS, Ionuț Stănescu, mizează în continuare și pe sprijinul publicului. „Ca de fiecare dată, este un nou început. Vrem să intrăm în formă bună cât mai repede. Suntem pe primul loc, dar rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că avem un retur de foc, în care vom întâlni echipele din primele locuri ale campionatului. Sunt convins că, după aceste trei săptămâni de pregătire, George va pune în teren o echipă foarte competitivă. Mizăm pe suportul publicului, care tot timpul a fost alături de noi, și acasă și în deplasare. Cu siguranță o va face și de acum încolo“, a precizat Ionuț Stănescu.
 
2022, o mare provocare
 
În perioada de pregătire, HCDS va susține și și două meciuri amicale, cu CSM Alexandria, pe 21 și 22 ianuarie, ambele la Constanța. „A fost o vacanță plăcută, destul de lungă, o lună de zile, a fost destul de ciudat pentru noi. Dar suntem bucuroși că ne-am adunat și începem munca, așteptându-ne meciuri foarte grele“, a punctat și centrul Liviu Caba. „Ne așteaptă un retur infernal, dar, cu siguranță, băieții se vor pregăti exemplar pentru bătăliile care îi așteaptă, cele 11 finale pe care le mai avem de jucat. 2022 o să fie o mare provocare pentru HCD“, se arată pe pagina de Facebook a grupării de pe litoral. 
  
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Citește și:

Cel mai nou membru al clubului de pe litoral
Bogdan Ungureanu, preparator fizic la HC Dobrogea Sud

  
HC Dobrogea Sud Constanţa, patru meciuri de foc. Ionuţ Nistor, căpitanul echipei, îşi doreşte un debut cu victorie în 2022
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii