Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Constanța, din nou victorioasă în fața rușilor de la HC Victor Stavropol

ro

06 Sep, 2020 19:26 3130 Marime text
  • HC Dobrogea Sud se impusese clar, la Constanţa, în primul meci, cu 26-18.

HC Dobrogea Sud Constanţa s-a calificat fără probleme în turul al doilea preliminar al competiţiei de handbal masculin EHF European League, scrie Agerpres.

Performanța a fost obținută după ce echipa constănțeană a învins în deplasare formaţia rusă HC Victor Stavropol, cu 28-27 (13-11), duminică, la Rostov, în manşă secundă a primului tur preliminar.

HC Dobrogea Sud se impusese clar, la Constanţa, în primul meci, cu 26-18.

Formaţia de la malul Mării Negre a dominat partida din Rusia, în care HC Victor a condus doar de trei ori în prima repriză, cu 5-4, 6-5 şi 7-6. Constănţenii au avut un avans maxim de trei goluri în prima parte (13-10), iar după pauză au condus cu 17-13 şi 18-14, înainte ca echipa gazdă să revină şi să fie de două ori în avantaj, 20-19 şi 21-20. Constănţenii s-au desprins iar pe tabelă la trei goluri în final, câştigând cu 28-27.

Pentru învingători au înscris Fabio Rocha Chiuffa 7 goluri, rusul Vitali Komogorov 6, Ciprian Şandru 4, Igor Radojevic 4, Alexandru Andrei 4, Irakli Cikovani 1, Onur Ersin 1, Gabriel Ilie 1.

Golurile gazdelor au fost reuşite de Nikita Iltinski 9, Anton Otrezov 6, Vitali Mazurov 4, Aleksei Poliakov 3, Radomir Vracevici 2, Ivan Pasenov 1, Oleg Krivenko 1, Inal Aflitulin 1.

Meciul a fost arbitrat de turcii Kursad Erdogan şi Ibrahim Ozdeniz, iar delegat EHF a fost rusul Oleg Tarasikov.

Sursa foto: Facebook - HC Dobrogea Sud
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii