Handbalistul Janko Kevic, de la HC Dobrogea Sud Constanţa, a suferit o intervenţie chirurgicală
Handbalistul Janko Kevic, de la HC Dobrogea Sud Constanţa, a suferit o intervenţie chirurgicală
24 Jan, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2054
Marime text



Vineri, 25 ianuarie, de la ora 18.30, este programat în Sala Sporturilor din Constanţa amicalul cu echipa macedoneană Struga, prima dispută de verificare a HCD din această iarnă. Aflată la pregătire în România, Struga (locul 6 în Superliga Macedoniei) va mai disputa o partidă la Constanţa, sâmbătă seară, cu echipa a doua a HC Dobrogea Sud (antrenor, Aleksandar Adzic). „Ştiam că sunt în pregătire în România şi am vorbit cu ei să vină la Constanţa. Am vrut să mai jucăm unul-două meciuri amicale cu echipe din oraşele apropiate. Cu Buzău şi Călăraşi am renunţat pentru că le vom întâlni în primele două meciuri oficiale ale anului. Steaua joacă în SEHA Liga, iar CSM Bucureşti nu are lotul complet”, a declarat team-managerul Branislav Angelovski, pentru site-ul oficial al clubului.
Astăzi, HC Dobrogea Sud va avea pentru prima dată de la reluarea pregătirii toţi jucătorii la antrenamente, după ce se întorc la Constanţa şi cei trei jucători care au evoluat la Campionatul Mondial, Mitrevski, Markoski şi Nikolic. „Vom avea din nou lotul complet. Sperăm să înceapă să se lege jocul colectiv. Am mai întâlnit Struga vara trecută la turneul din Macedonia. Este o echipă care ne poate pune probleme. E un test bun înainte de meciurile tari din campionat”, a precizat căpitanul HC Dobrogea Sud, Laurenţiu Toma, potrivit sursei citate.
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii