Finala Australian Open, pierdută de Simona Halep. Luptă supraomenească, încheiată la spital: „Poate a patra oară va fi cu noroc“
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:13 18 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finala Australian Open, pierdută de Simona Halep. Luptă supraomenească, încheiată la spital „Poate a patra oară va fi cu noroc“

ro

29 Jan, 2018 00:00 1014 Marime text
Simona Halep nu a reuşit nici din a treia încercare să cucerească primul ei trofeu de Grand Slam, fiind învinsă, sâmbătă, de daneza Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open.

Partida dintre primele două clasate în ierarhia mondială, Simona pe locul întâi, Caroline pe locul doi, a fost una încrâncenată, plină de dramatism, în care constănţeana a luptat ca de obicei, din toată inima, dar a cedat în trei seturi, scor 6-7, 6-3, 4-6, după două ore şi 50 de minute.
 
Ambele jucătoare se aflau în faţa cuceririi primului trofeu de Grand Slam, după câte două finale pierdute anterior. La miza enormă a finalei a contribuit şi faptul că era în joc şi locul întâi WTA, pe care, de astăzi, îl va ocupa Wozniacki, Halep coborând pe doi. Simona s-a luptat cu un adversar redutabil, dar şi cu limitele sale fizice şi cu accidentarea de la gleznă. Afectată de căldura de la Melbourne, constănţeana a cerut în setul doi, la scorul de 3-2, intervenţia fizioterapeutului, care i-a luat tensiunea. În setul decisiv, după ce daneza a condus cu 2-0 şi 3-1, Simona a revenit şi a trecut în avantaj cu 4-3. În acel moment, şi Wozniacki a cerut sprijin medical, invocând o problemă la piciorul stâng. Revenită pe teren, Caroline a făcut 5-4, iar ulterior a câştigat setul cu 6-4 şi meciul.

Tratată pentru deshidratare 

Imediat după partidă, la declaraţiile date pe teren, Simona a spus: „Nu mi-e uşor să vorbesc după acest eşec. O felicit pe Caroline, a fost mai bună ca mine. Nu am început bine Australian Open, cu acea accidentare, dar apoi am făcut un turneu deosebit. Sunt tristă că nu am putut câştiga un Grand Slam nici a treia oară, dar sigur voi mai avea ocazia, sunt tânără. Poata a patra oară va fi cu noroc“. Efortul supraomenesc al Simonei din timpul finalei şi-a spus cuvântul, iar după meci, constănţeana a ajuns la un spital din Melbourne, fiind tratată pentru deshidratare. Sportivei i s-au pus perfuzii, iar după patru ore de tratament a părăsit spitalul, ieri-dimineaţă.

„E timp să câștige și un Grand Slam, chiar şi două“ 

Rude şi apropiaţi ai Simonei Halep, în frunte cu tatăl jucătoarei, Stere Halep, au urmărit finala la cafeneaua familiei din Constanţa şi au trăit meciul la intensitate maximă. „A fost un meci dramatic, dar frumos în acelaşi timp. Îi mulțumesc mult bunului Dumnezeu că Simona e sănătoasă, că meciuri și turnee vor fi foarte multe în continuare. E timp să câștige și un Grand Slam, chiar şi două. Wozniacki a avut mai mult noroc astăzi (n.r. sâmbătă). Bravo ei, o felicit, pentru că și ea de mulți ani încerca să câștige un Grand Slam. Dacă a învins-o pe Simona înseamnă că a meritat victoria. A fost ziua ei. Simonei i-a dat de furcă glezna accidentată și astăzi (n.r. sâmbătă), ca pe tot parcursul turneului. Această problemă a tras-o înapoi. La Australian Open am încurajat-o şi i-am spus să joace de plăcere. În continuare, va avea o perioadă de pauză, dar în două săptămâni îşi va reveni complet. Avem aşteptări foarte mari în 2018. Sperăm ca Simona să fie bine din punct de vedere fizic“, a spus Stere Halep. Pe parcursul turneului, mama Simonei a fost alături de aceasta în Australia.

A plâns după meci 

La conferinţa de presă, Simona Halep a spus că rămâne cu multe lucruri pozitive după această ediţie de la Australian Open. „Încă pot să zâmbesc. Am plâns, dar acum zâmbesc. Până la urmă, e doar un meci de tenis, dar sunt supărată. Am fost din nou aproape. Caroline a avut mai multă energie în final. Eu am fost obosită, am avut dureri, dar, cu toate acestea, am jucat destul de bine. În setul secund, nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu mai aveam energie şi putere. În finală, am dat tot ce am putut. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi juca în ultimul act, nu îl credeam, la câte probleme am avut şi cât de puţin m-am antrenat (câte 10 - 15 minute pe zi). Viaţa merge însă înainte, iar pe viitor, dacă voi lucra la fel şi voi juca la fel, voi fi într-o poziţie bună. Am simţit că pot face faţă oricărei provocări şi că pot învinge orice adversar. Mental, am fost gata de victorie, dar fizic, nu. Picorul drept e umflat. De fapt, ambele sunt terminate. I-am adus multe îmbunătăţiri jocului meu şi părăsesc Australian Open cu multe lucruri bune. Ce am reuşit în aceste două săptămâni nu am mai făcut în trecut“, a spus Halep.

Premiul cel mai mare 

La suma de 20.912.291 de dolari câştigată de Simona până la Australian Open se adaugă premiul ca finalistă la turneul de la Antipozi, 1,615 milioane de dolari (cel mai mare obţinut până acum la un turneu). Halep a primit şi 1.300 de puncte WTA. Wozniacki a fost recompensată cu 3,23 de milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA.
 
Sursa foto: Facebook (Australian Open)
 
Citeşte şi:

Simona Halep a ajuns la spital şi a fost pusă pe perfuzii!

Mesaj de încurajare de la Gheorghe Hagi pentru Simona Halep după finala pierdută de la Australian Open 

Ce mesaj i-a transmis Ilie Năstase Simonei Halep după finala pierdută de la Australian Open 

Stere Halep - „A fost un meci dramatic, dar frumos. Simona va avea timp să câştige şi un turneu de Grand Slam“

UPDATE. Imagini de la eveniment: Apropiații Simonei Halep au urmărit finala de la Australian Open la cafeneaua familiei de la Constanța. Stere Halep, întâmpinat cu aplauze (galerie foto+video) 

Live text: Simona Halep, învinsă în finala turneului Australian Open. A treia finală de Grand Slam pierdută de sportiva din Constanța 

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii