Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul joacă diseară la Ovidiu în play-off cu CSU Craiova Gică Hagi - „Sunt sigur că va ieşi un meci frumos“

ro

16 Mar, 2018 00:00 1645 Marime text
Campioana României, FC Viitorul, susţine astăzi al doilea meci din turneul play-off al Ligii 1, întâlnind, la Ovidiu, de la ora 20.45, CSU Craiova.
 
„Se întâlnesc două echipe frumoase, tinere şi bune, care încearcă să joace fotbal. Sunt sigur că va ieşi un meci frumos. Şi noi, şi ei avem nevoie de rezultat. Fiecare urmăreşte toate cele trei puncte, aşa că trebuie să marchezi, trebuie să joci fotbal, trebuie să ataci, dar şi jocul fără minge e important, defensiv, să stai bine în teren şi să faci un rezultat, o victorie. Jucăm acasă şi, chiar dacă venim după o înfrângere în primul meci în play-off, trebuie să arătăm drumul bun pe care l-am avut până acum şi să facem un meci foarte bun“, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 

„La o înfrângere nici nu mă gândesc“

 
Celelalte două partide din etapa secundă din play-off se joacă duminică, după programul: de la ora 18.00 - Poli Iaşi - Astra Giurgiu; de la ora 20.45 - CFR Cluj - FCSB. În acest moment, clasamentul arată astfel: 1. CFR Cluj - 33p, 2. FCSB - 31p, 3. CSU Craiova - 29p, 4. FC Viitorul - 22p, 5. Astra - 22p, 6. Poli Iaşi - 20p.
 
„Suntem la început de play-off, iar gândul e să luăm cele trei puncte, care ne aduc în joc. La o înfrângere nici nu mă gândesc. Lucrurile se complică pentru noi pentru a prinde locul trei, care ne conferă încă un an la rând participarea în Europa. Sunt încrezător pentru că am arătat bine din iarnă încoace. Lucrurile au mers bine, mai puţin în ultimul meci, mai precis în prima repriză de la Bucureşti, cu FCSB“, a precizat Gică Hagi.
 

„Benzar l-a luat în braţe. Cred că se căsătorea cu Ganea“

 
Managerul tehnic al FC Viitorul a remarcat că, în partida cu FCSB, echipa de pe litoral a folosit iar foarte mulţi jucători tineri. FC Viitorul a avut un penalty la Bucureşti, de care, a remarcat Hagi, nu s-a discutat. „Niciunul nu a constatat că pe foaia meciului cu FCSB am avut 12-13 jucători din Academie din cei 17. Înseamnă că nu facem nicio muncă, asta e, trecem cu vederea, apoi discutăm cum să producem şi cum să schimbăm şi cum să facem lucruri în fotbalul românesc. OK. Trecem peste ele. Eu nu pot să trec, pentru că e un fapt, o constatare importantă. Am avut ocazii să marcăm cu FCSB. Cred că a fost penalty la Ganea, la 1-0 e penalty clar, dacă ăla nu e penalty... Benzar l-a luat în braţe. Cred că se căsătorea cu Ganea. Şi nu s-a văzut. Un detaliu mic, dar văd că nu a spus nimeni nimic la televizor“, a arătat „Regele“.
 

A învăţat din erori

 
Hagi este decis să dea curs unei oferte, când aceasta va veni, de la o echipă importantă. „Mi-aş dori să vină momentul şi cred că, de acum încolo, nu o să refuz. Nu mai contează ce am refuzat, că nu a fost doar una, sunt mai multe. Au fost şi propuneri de echipă naţională care participă la Mondiale şi am spus nu. Regula la mine nu se mai schimbă. Greşelile mele ca antrenor au fost când am luat echipa în cursul campionatului. Am personalitatea mea, am stilul meu şi nu e bine să amestec lucrurile. Am învăţat din erori, de acum când iau un proiect îl iau de la început şi încep să-l clădesc“, a punctat Gică Hagi.
 

„Pot să schimb multe“

 
În Spania sau în Franţa? În ce campionat preferă să antreneze cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc? „Poate prefer Turcia, de unde ştiţi? Sunt deschis ofertelor, sunt internaţional, am trăit mult şi după graniţă. Vom vedea, deocamdată sunt aici. Dacă va fi, bine, dacă nu, nicio problemă, am serviciu, aşa că nu îmi fac probleme“, a arătat Gică Hagi, care are deplină încredere în el: „Am experienţa necesară să duc anumite lucruri şi, fără a fi modest acum, pot să schimb şi cursul apei. Pot să schimb multe, am învăţat multe şi cred că am ajuns la un nivel ridicat. Cred că aş putea să duc mai ales această presiune de care mulţi se plâng. Nu am nicio problemă, din contră, îmi place. Poate să iasă, poate să nu iasă, viaţa de antrenor nu e uşoară, dar eu zic că o să vină şi o ofertă importantă pentru mine“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii