Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:20 23 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Jefte Betancor a marcat patru dintre cele șase goluri ale „marinarilor“. „Am crezut foarte tare în el“ (galerie foto)

ro

26 Aug, 2021 00:00 3389 Marime text
 
 

 
  • Cu patru goluri în șase meciuri, Jefte Betancor se află pe locul doi în clasamentul la zi al golgeterilor Ligii 1.
  • Contra lui Dinamo, Jefte a reușit o minunăție de gol, cu un șut de la peste 50 de metri, așa cum marca antrenorul său, Gică Hagi, pe vremuri!  
  • După această partidă, Jefte a fost declarat de fani jucătorul săptămânii la Farul.
 
Transferat în această vară de la FC Voluntari, atacantul spaniol Jefte Betancor Sanchez se dovedește o achiziție inspirată a Farului Constanța. Vârful de 28 de ani și-a intrat deja în rolul marcatorului, el înscriind patru dintre cele șase goluri de până acum ale „marinarilor“, performanță care îl situează pe locul doi în clasamentul la zi al golgeterilor Ligii 1.
 
Mai mult, pe lângă bilanțul excelent de patru reușite în șase etape, Jefte a reușit contra lui Dinamo o minunăție de gol, cu un șut de la peste 50 de metri, așa cum marca antrenorul său, Gică Hagi, pe vremuri! „Noi am crezut foarte tare în el. Eram convinși că e un jucător care se pliază foarte bine pe jocul nostru, ce ne dorim noi în atac, ce ne dorim noi să jucăm. Am încercat și am făcut tot posibilul ca Jefte să vină la noi. Și-a dorit și el acest lucru, am vorbit personal cu el. Am văzut și văd un jucător căruia îi place să se antreneze, e fericit aici cu noi, se simte bine, ceea ce cred eu că se vede și în teren“, a precizat Gică Hagi. Atacantul spaniol a înscris cele patru goluri în meciurile: Farul - Gaz Metan Mediaș 2-0 (55 - din penalty) - în etapa 2; Farul - Sepsi Sfântu Gheorghe 1-0 (49) - în etapa 4; Farul - Dinamo 3-0 (12, 53) - în etapa 6. „Am văzut portarul ieşit şi nu am stat pe gânduri. Am şutat şi am înscris, asta e ce contează“, a descries Jefte reușita fabuloasă cu Dinamo. Colegii spaniolului au fost și ei încântați de acest gol, iar mijlocașul Romario Pires, în semn de apreciere, a simulat că-i face ghetele lui Jefte!        

 
Au înscris numai atacanții

 
În această vară, Jefte Betancor a semnat un contract valabil pentru doi ani cu echipa de pe litoral. În stagiunea trecută, el a marcat nouă goluri pentru FC Voluntari, iar în sezonul 2019/2020 a înscris de 16 ori pentru echipa austriacă SV Ried (Austria). După meciul cu Dinamo, Jefte a fost declarat de fani jucătorul săptămânii la Farul. Cu patru reușite la activ, fotbalistul spaniol îl urmează în topul golgeterilor campionatului pe liderul Deian Sorescu (Dinamo), care a punctat de cinci ori până acum. Celelalte două goluri ale „marinarilor“ au fost înscrise tot de doi atacanți, Adrian Petre și George Ganea. „Da, am marcat patru goluri până acum, dar nu le-am înscris singur. Toată echipa a jucat bine. Avem 11 puncte şi vrem cât mai multe. Pentru mine, ca atacant, golurile sunt foarte importante, dar nu doar pentru mine. Cred că echipa e cea mai importantă. Ea trebuie să câştige! Vreau să înscriu cât mai multe goluri în acest sezon, dar spun mereu, la toate interviurile, că pentru mine importantă este victoria, nu să dau eu gol. Vreau să înscriu, dar mai mult vreau să câştig“, a declarat Jefte Betancor, pentru Farul TV.

    
„Un transfer reuşit“  


 
Evoluțiile pe care Jefte și fundașul stânga Bradley de Nooijer le-au avut în partida cu Dinamo le-au adus acestora prezența în echipa etapei a șasea a Ligii 1, cel mai bun „11“ fiind prezentat la finalul fiecărei runde de Liga Profesionistă de Fotbal. „Încă din primele meciuri în tricoul dobrogenilor, vârful spaniol se dovedeşte a fi un transfer reuşit“, se menționează despre Jefte pe site-ul oficial al LPF. „O evoluţie consistentă. Şi-a trecut în cont a doua pasă decisivă din acest sezon“, este caracterizat și jocul lui De Nooijer din meciul contra lui Dinamo. Echipa ideală a rundei a fost: Pigliacelli ( U Craiova) - Belu-Iordache (Rapid), Erico da Silva (UTA), I. Cristea (FCSB), De Nooijer (Farul) - Rodrigues (UTA), Cascini (Clinceni), Aganovic (Sepsi), Popadiuc (Chindia) - Betancor (Farul), Omrani (CFR Cluj). Antrenor, Mihai Iosif (Rapid). Jefte a fost desemnat și cel mai bun jucător al meciului Farul - Dinamo 3-0 de către deţinătorii drepturilor TV şi Liga Profesionistă de Fotbal. În etapa a șaptea, Farul (locul 4, cu 11 puncte) va juca în deplasare cu nou promovata FC U Craiova 1948 (locul 9, cu 7 puncte) - vineri, 27 august, de la ora 21.00, în timp ce în runda a opta se va duela cu Academica Clinceni (locul 6, ultimul, cu 1 punct) la Ovidiu, luni, 13 septembrie, de la ora 18.00.

 
Plajă, ca în Gran Canaria

 
Jefte Betancor a spus, pentru Farul TV, că se simte foarte bine la Constanța. „Unui fotbalist spaniol, dacă m-ar întreba, în ideea de a veni la Farul, i-aş spune că acesta e cel mai bun club din România. Este o grupare profesionistă, pentru mine e una de top. De asemenea, oraşul este unul foarte frumos. Avem şi plajă aici. Asta, pentru mine şi cred că şi pentru toată lumea, e un lucru important, în condițiile în care eu locuiesc în Gran Canaria, o insulă cu plaja foarte mare. Mă simt foarte bine la Constanţa. Am vizitat oraşul, dar nu mult. După antrenament, ies împreună cu soţia şi copilul şi vizităm“, a precizat Jefte. 

 
Plăcut suprins de fanii Farului

 
Acesta a dezvăluit că a început fotbalul la vârsta de trei ani, în Gran Canaria, la clubul Union Viera. „Clubul meu favorit este Las Palmas, că acolo m-am născut, iar jucătorul favorit - Ronaldinho. În afara fotbalului, mă mai joc Play-Station, dar nu aşa mult. Mâncarea mea favorită e una specifică Insulelor Canare, Papas Arrugadas. Am fost plăcut surprins de fanii Farului, pentru că nu mă aşteptam la ce a fost în ultimele trei meciuri. Stadionul a fost plin şi suporterii ne-au susţinut mereu, ceea ce e cel mai important pentru noi“, a mai spus Jefte Betancor, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Farul Constanța
 
PRECIZĂRI: 
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citeşte şi:
 
Show total! Dinamo, surclasată de Farul Constanţa
Cătălin Anghel - „Atât jucătorii, cât şi cei din tribună au fost la înălţime“ (galerie foto)

 
Atacanții și-au făcut datoria
Jefte Betancor și Adrian Petre, primele goluri în Liga 1 pentru Farul Constanța (galerie foto)

 
Farul Constanța l-a achiziționat și pe spaniolul Jefte Betancor

Ti-a placut articolul?

Comentarii