Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul a adus un fotbalist care a dat probe la Ajax Amsterdam şi a marcat în Europa League

ro

24 Jul, 2015 00:00 3377 Marime text
Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a declarat că a bătut palma cu mijlocaşul de 29 de ani Onişor Mihai Nicorec. „Ne-am înţeles din toate punctele de vedere, iar jucătorul este la Constanţa.

În continuare, vom mai aduce fotbalişti“, a spus Giani Nedelcu. Născut la Tg. Lăpuş, pe 28 martie 1986, Nicorec are 1,74 m şi joacă mijlocaş dreapta, iar ultima dată a figurat în lotul echipei maghiare de primă ligă Gyori ETO FC. În 2003, la 17 ani, a câştigat concursul „Drumul spre glorie“, ceea ce i-a adus o perioadă de pregătire şi teste în Olanda, la clubul Ajax Amsterdam. Nu a rămas însă acolo, ci a semnat în ţară, cu Rapid, însă a jucat numai la Rapid II, având şi ghinionul mai multor accidentări.

A evoluat şi la Minerul Lupeni, iar în sezonul 2009/2010 a fost achiziţionat de Gyori ETO FC, cu care, în ediţia 2012/2013, a ieşit campion al Ungariei. În ţara vecină, a jucat şi la formaţia secundă a lui Gyori, dar şi la Zalaegerszegi TE (în prima ligă). Cu Gyori a evoluat şi în cupele europene, în ediţia 2010/2011, susţinând cinci meciuri şi înscrind de două ori, în confruntările cu Nitra (din turul întâi preliminar) şi FC Atyrau (din turul doi preliminar).

Acorduri cu fotbalişti care au evoluat în Liga Campionilor

Aseară, pe pagina de Facebook "FC Farul Constanţa 1920" s-a anunţat că FC Farul a căzut de acord cu încă trei jucători: Alin Pătraşcu (mijlocaş, 25 de ani) - în sezonul trecut a jucat la ACS Berceni; Răzvan Pădureţu (34 de ani) - trei titluri de campion al României (două cu Dinamo, unul cu Unirea Urziceni), a jucat cu formaţia ialomiţeană în Liga Campionilor şi Europa League şi cu Dinamo în Cupa UEFA; Epaminonda Nicu (35 de ani) - campion cu Unirea Urziceni, cu care a jucat în Liga Campionilor, iar apoi în Europa League.

Se pun în vânzare abonamentele

Începând de luni, 27 iulie, FC Farul va pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2015/2016 al Ligii a II-a, prețurile fiind următoarele: 100 de lei - la tribune, 50 de lei - la peluze. Cei care vor achiziționa abonamente până pe 22 august vor primi în plus un abonament gratuit în același sector. Tuturor posesorilor de abonamente li se va oferi la primul meci și o fotografie a lotului cu autografele jucătorilor. Totodată, pe 15 august va fi deschis magazinul oficial al clubului. 

Sursa foto: http://www.nb1.hu/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii