Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:03 15 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Distanţa dintre HC Dobrogea Sud Constanţa şi Potaissa Turda s-a micşorat. Duel încins pe final de campionat

ro

13 Apr, 2021 00:00 2073 Marime text
  • HC Dobrogea Sud Constanţa a înregistrat două victorii şi un eşec în ultimul turneu al Ligii Naţionale.
  • Formaţia de pe litoral se află pe locul trei în clasament, la două puncte în spatele echipei de pe poziţia secundă.
  • Turneul următor va avea loc între 18 și 21 aprilie, incluzând meciurile din etapele 25, 26 şi 27.
 

Cu şase etape înainte de finalul Ligii Naţionale de seniori la handbal, distanţa dintre echipele de pe locurile doi şi trei în clasament, Potaissa Turda şi HC Dobrogea Sud Constanţa, s-a redus de la cinci la două puncte (56-54), după ce echipa din judeţul Cluj a pierdut surprinzător meciul din etapa a 24-a, 31-36 (13-18) cu CSM Bacău, a zecea clasată.

În acest moment, clasamentul arată astfel: 1. CS Dinamo Bucureşti - 67p (23m), 2. Potaissa Turda - 56p (23m), 3. HC Dobrogea Sud - 54p (22m), 4. CSM Bucureşti - 48p (22m), 5. Minaur Baia Mare - 41p (22m), 6. CSA Steaua - 33p (23m), 7. CSM Focşani 2007 - 33p (22m), 8. HC Buzău 2012 - 32p (22m), 9. Politehnica Timişoara - 31p (22m), 10. CSM Bacău - 25p (22m), 11. CSM Vaslui - 25p (23m), 12. CSU din Suceava - 23p (23m), 13. CSM Făgăraş - 21p (23m), 14. CSM Reşiţa - 6p (22m), 15. CS Magnum Botoşani - 1p (22m).
 

„Meci controlat de la cap la coadă”

În turneul de la Cluj-Napoca, recent încheiat, HCDS a disputat trei meciuri, înregistrând două victorii (24-18 cu Poli Timişoara, 26-22 cu CSA Steaua) şi o înfrângere (25-31 cu Minaur Baia Mare). Potaissa Turda a susţinut patru partide, bilanţul fiind de trei succese şi un eşec.

După victoria cu CSA Steaua, Ionuţ Stănescu, preşedintele HC Dobrogea Sud, a declarat, potrivit site-ului oficial al clubului: „Un meci pe care l-am controlat de la cap la coadă. Un meci greu, totuși, în care Steaua s-a luptat bine. A fost o victorie muncită, decisă în ultimele minute. Important este că ne întoarcem de la turneu cu două victorii din trei partide. Suntem pe locul 3 și încă mai avem șanse la locul 2. Mai sunt șase etape până la finalul campionatului și ne vom bate pentru locul 2”. Meciul dintre CSM Bacău şi Potaissa Turda a fost ultimul al etapei, disputându-se după HC Dobrogea Sud - CSA Steaua.
 

„Mândru de echipă. Bravo, băieţi!”

„Terminăm cu zâmbetul pe buze un turneu pe care l-am început cu stângul. Într-un moment dificil, ne-am revenit şi am reuşit două victorii importante. Mândru de echipă. Bravo, băieţi! Încă două turnee până la final. 6 etape în care sperăm să rămânem sănătoşi, să câştigăm tot şi să terminăm cât mai sus în clasament. Sperăm ca aceste 6 etape să fie ultimele în care jucăm fără spectatori. Hai, Constanţa!”, a fost şi mesajul lui George Buricea, antrenor secund, dar şi jucător la HC Dobrogea Sud.


Meciuri cu Dinamo şi Potaissa!

În momentul de faţă, Potaissa Turda are două puncte în plus faţă de HCDS, dar şi un meci mai mult, astfel că, în ultimele şase etape, echipa de pe litoral va disputa şase meciuri, pe când Potaissa - cinci. Două dintre aceste ultime şase partide ale HCDS vor fi cu liderul Dinamo şi cu echipa din Turda! Turneul următor va avea loc între 18 și 21 aprilie și va include meciurile din etapele 25, 26 şi 27. Formaţia constănţeană va evolua în finalul campionatului astfel: în etapa 25 - cu CSM Făgăraş (duminică, 18 aprilie, de la ora 18,30; sala Babeş Bolyai - Cluj-Napoca), 26 - cu Dinamo (marţi, 20 aprilie, de la ora 18,25, în direct la TVR1; sala Horia Demian - Cluj-Napoca), 27 - cu CSU din Suceava (miercuri, 21 aprilie, de la ora 13.00; sala Horia Demian - Cluj-Napoca), 28 - cu Potaissa, 29 - cu CSM Vaslui, 30 - cu HC Buzău 2012.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)


Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud a învins şi CSA Steaua. Echipa de pe litoral se menţine în lupta pentru medalii
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii