Începând
de mâine, până duminică, vicecampioana României la volei masculin, Club Volei
Municipal Tomis, va participa la un puternic turneu amical în Rusia.
Astfel, în perioada 1-5 septembrie, se va desfăşura, la Sankt
Petersburg, cea de-a V-a ediţie a Memorialului Vyacheslav Platonov. Alături de
formaţia constănţeană şi-au mai anunţat prezenţa la această competiţie echipe
din Rusia, Ucraina, Finlanda şi Belarus. Cele opt formaţii participante au fost
repartizate în două grupe, componenţa grupelor fiind următoarea: grupa A -
Dinamo Moscova (Rusia, echipă participantă în acest sezon în Liga Campionilor),
Fakel Novy Urengoy (Rusia, echipă participantă în GM Capital Challenge Cup),
Lokomotiv Harkov (Ucraina, echipă participantă în Cupa CEV) şi CVM Tomis
Constanţa (echipă participantă în Cupa CEV); grupa B - Isku Tampere (Finlanda,
echipă participantă în GM Capital Challenge Cup), Lokomotiv Emerald Ekaterinburg
(Rusia), Kommunalnik Grodno (Belarus) şi Avtomobilist Sankt Petersburg (Rusia).
Elevii lui Viktor Sidelnikov vor debuta la acest turneu mâine, de la ora 12.00
(ora României), când vor întâlni pe Fakel Novy Urengoy. Joi şi vineri sunt
programate meciurile contra celorlalte formaţii din grupă: Lokomotiv Harkov şi
Dinamo Moscova. Programul partidelor este următorul: mâine, Isku Tampere -
Kommunalnik Grodno (ora 10.00), CVM Tomis Constanţa - Fakel Novy Urengoy (ora
12.00), Dinamo Moscova - Lokomotiv Harkov (ora 14.00), Avtomobilist Sankt
Petersburg - Lokomotiv Emerald Ekaterinburg (ora 16.30); joi, CVM Tomis
Constanţa - Lokomotiv Harkov (ora 10.00), Isku Tampere - Lokomotiv Emerald
Ekaterinburg (ora 12.00), Dinamo Moscova - Fakel Novy Urengoy (ora 14.00), Avtomobilist
Sankt Petersburg - Kommunalnik Grodno (ora 16.00); vineri, CVM Tomis Constanţa
- Dinamo Moscova (ora 10.00), Fakel Novy Urengoy - Lokomotiv Harkov (ora
12.00), Lokomotiv Emerald Ekaterinburg - Kommunalnik Grodno (ora 14.00),
Avtomobilist Sankt Petersburg - Isku Tampere (ora 16.00). Sâmbătă sunt
programate semifinalele competiţiei, dar şi meciurile pentru stabilirea
ocupantelor locurilor 5-8. Duminică, de la ora 10.00, se va juca finala mică,
iar finala mare se va disputa începând cu ora 12.00. După ultimele meciuri va
avea loc festivitatea de închidere. În altă ordine de idei, până la prima etapă
a campionatului, programată pe 2 octombrie, CVM Tomis va mai participa la
turneul de la Dej, pe 16, 17 şi 18 septembrie, iar cu o săptămână înaintea
startului noului sezon echipa va mai susţine câteva meciuri de verificare. În
prima etapă a Diviziei A1, vicecampioana va juca pe teren propriu împotriva
nou-promovatei CSM Bucureşti.