Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cosmin Kortyan locuieşte de peste doi ani la Zagreb Un fost vice-campion mondial din Constanţa antreneazã lotul de spadã al Croaţiei (galerie foto)

ro

13 Oct, 2012 02:35 5368 Marime text

04_scrima.jpgÎn 2010, la doar 23 de ani, cel mai valoros spadasin al Clubului Sportiv Farul a pãrãsit România, stabilindu-se în Croaţia, de unde este partenera sa de viaţã  

Cosmin Nicolae Kortyan i-a adus CS Farul un titlu de vice-campion mondial de cadeţi, în 2004, la competiţia de la Plovdiv (Bulgaria), şi alte nenumãrate trofee şi medalii la întrecerile interne şi internaţionale, la toate categoriile de vârstã. Nãscut pe 21 mai 1987, a început practicarea scrimei la vârsta de zece ani, fiind antrenat de Mihaela Ion şi avându-i ca îndrumãtori pe Horia Gheorghe, Mircea Rotaru şi Ion Niţulescu.
Talent precoce, a fost remarcat de la prima sa medalie (argint) obţinutã la un Campionat Naţional, cel de la Constanţa, de speranţe. Selecţionarea sa la Centrul Olimpic de la Craiova a venit firesc. Iar apoi, pânã la 23 de ani, medaliile, cupele şi diplomele nu au încetat sã curgã: campion naţional de cadeţi, juniori, tineret, medaliat cu argint şi bronz la seniori; de trei ori locul trei la Cupa Mondialã de juniori (Italia, Elveţia, Franţa); bronz la Europenele de tineret; locul şase cu echipa la Campionatul Mondial de seniori de la Torino.
Într-una dintre multele sale deplasãri la concursurile din strãinãtate a cunoscut o croatã frumoasã foc, Mirna. A fost dragoste la prima vedere, iar distanţa care îi separa pe cei doi tineri le-a aprins şi mai tare focul din inimi. Iubirea lor a rodit, iar când pe lume urma sã vinã şi un bãieţel, Cosmin a decis sã se mute în Croaţia.
Era ziua de 26 iunie 2010 când spadasinul Farului a pus piciorul pe pãmânt croat, în gara din capitala ţãrii, Zagreb. Mirna l-a aşteptat. Potrivit estimãrilor doctorilor, trebuia sã nascã în acea perioadã. Iar sorocul i-a venit chiar a doua zi! Tânãra a adus pe lume un bãieţel sãnãtos şi frumos, Max - Alex, iar de atunci cei doi pãrinţi îi vegheazã viitorul.

A învãţat limba croatã

Cosmin, Mirna şi copilul lor locuiesc în Zagreb. Ambii pãrinţi nu s-au rupt de scrimã, activând ca antrenori. Constãnţeanul lucreazã la Federaţia croatã, ocupându-se de marea majoritate a practicanţilor acestui sport din Croaţia, componenţi ai lotului naţional de toate categoriile sau mici speranţe. Mirna antreneazã la un club, HAMK Mladost. Fostul vice-campion mondial a încetat a se pregãti pentru un nivel competiţional, însã plãnuieşte şi sperã într-o revenire. Cum o duce însã în Croaţia, dupã doi ani de trai într-o ţarã strãinã? „Vorbesc limba croatã, însã mai am unele probleme gramaticale. De asemenea, duc lipsa unui vocabular bogat. Pentru a completa propoziţiile, folosesc engleza, pentru cã 90% dintre croaţi utilizeazã aceastã limbã. La comunicare mã descurc binişor“, a declarat Cosmin.
Chiar dacã s-a acomodat în Croaţia, sportivul tot duce dorul Constanţei. Nu vine regulat în vizitã acasã, dar ţine legãtura cu antrenoarea sa şi cu foştii colegi de la Farul, la telefon sau pe Internet. „A trecut mult timp de când nu am mai fost la Constanţa. Ultima datã am venit în vizitã în vara anului trecut. Mi-e dor de toţi“, a spus Cosmin. „Și noi îi simţim lipsa şi încã sperãm sã revinã în competiţii, pentru cã are doar 25 de ani“, i-a transmis şi antrenoarea Mihaela Ion.

Vrea sã studieze dreptul la Koln

Cosmin Kortyan nu este însã singurul sportiv de la secţia de scrimã a CS Farul plecat în strãinãtate. Douã fete, Cristina Rãceu şi Emona Toma, se aflã şi ele în aceeaşi situaţie, cu menţiunea cã vin mai des pe acasã şi chiar mai concureazã pentru clubul constãnţean, cum s-a întâmplat şi la recent încheiata Cupã a României.
Cristina este în Spania, la Barcelona, acolo unde locuieşte sora sa. Sportiva plãnuieşte sã se stabileascã în Catalunya, unde, dupã ce a urmat şcoala de antrenoare, a obţinut un post tehnic la un club. Emona stã în Germania, la Koln, la o prietenã de familie. În curând, va da un examen de limba germanã, iar din aprilie anul viitor vrea sã înceapã o facultate, unde sã studieze Dreptul.  



Sursa foto: Facebook

Mai puteti citi:

Voleibalistele de la CSV 2004 Tomis debuteazã în campionat

Constãnţenii îşi „lustruiesc“ paletele pentru Europene


Penultimul loc la Naţionale pentru echipa de scrimã a Farului

Săgeata Năvodari are în probe un jucător din Coasta de Fildeş

Ce victorie Grozav(ă) a obținut România în Turcia!

Astãzi, se trage cortina în Liga a IV-a de fotbal


Farul vrea să-şi spele păcatele în Dunăre

Un karateka de şapte ani de la „Marea Neagrã“ îşi face debutul la Naţionale

Duminicã, handbalistele constãnţene susţin primul examen important al sezonului
CSU Neptun, în centrul unei poveşti cu spioni

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii