Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:22 17 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța devine capitala gimnasticii românești. Mâine începe Campionatul Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I (galerie foto)

ro

13 Jun, 2019 21:03 976 Marime text
Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu CSS 1 Constanța, CS “Farul” Constanța și Primăria Municipiului Constanța vă invită vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 10:00, la Sala Sporturilor din Constanța, cu ocazia organizării Campionatului Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Constanța, în această seară a avut loc ședința tehnică premergătoare evenimentului, în prezența sportivilor și a antrenorilor, a doamnelor Andreea Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică (FRG), Anca Grigoraș Mihăilescu, antrenor federal al FRG, Gina Gogean, campioană mondială, Marcela Fumea, antrenor al lotului național de seniori, Daniela Sofronie, campioană olimpică și a domnilor Ilie Floroiu, dublu campion mondial și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.
 

„Constanţa este onorată să găzduiască acest important eveniment al gimnasticii românești și salută cu bucurie prezența sportivelor, antrenorilor și suporterilor, precum și a marilor campioane și medaliate olimpice și mondiale ale României. Pentru că junioarele din ţară sunt viitorii piloni de bază ai echipei mari a României suntem alături de ele în acest moment competițional, care aliniază la start cele mai bune gimnaste din țară”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

 
Peste 100 de gimnaste legitimate la 14 cluburi din țară își vor disputa titlurile în concurs la proba pe echipe, pentru a stabili campioanele naționale la categoria gimnaste junioare II și I, nivelurile 3, 4, 5 și 6.
 
Gimnastele participante se vor putea bucura de prezența și de susținerea marilor campioane olimpice și mondiale ale României precum Andreea Răducan, Dana Sofronie, Stroescu Silvia, Corina Ungureanu.
 
Organizatori și parteneri: Federația Română de Gimnastică, DJST Constanța, Clubul Sportiv „Farul" Constanţa, Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Constanța CSS1, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria Municipiului Constanța.

Sursa foto: Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii