Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BC Athletic Neptun Constanța, calificată la turneul final al Cupei României 3 la 3

ro

18 Mar, 2020 00:00 3198 Marime text

Echipa masculină de baschet BC Athletic Neptun Constanța este calificată la turneul final al Cupei României 3 la 3, în urma rezultatelor înregistrate la cele patru turnee de calificare.
Au obținut viza pentru faza finală primele 12 echipe din clasament, iar formația de pe litoral ocupă poziția secundă, cu 320 de puncte, după CSM Tg. Jiu, cu 360 de puncte. Ierarhia este următoarea: CSM Tg. Jiu (360 de puncte), BC Athletic Neptun Constanța (320 de puncte), BCMU FC Argeș CSM Pitești (254 de puncte), Dinamo Știința București (230 de puncte), CSU Pitești (175 de puncte), SCM U Craiova (155 de puncte), ACS Dan Dacian București (131 de puncte), CSM Oradea (130 de puncte), VSK Csikszereda Miercurea Ciuc (121 de puncte), Rapid București (105 puncte), Sportul Studențesc (104 puncte) și BC CSU Sibiu (75 de puncte).


Ultimele două turnee de calificare, trei și patru, s-au disputat la Arena de Baschet din București. Ambele au fost o afacere în familie, în finală întâlnind-se de fiecare dată Athletic Neptun și CSM Tg. Jiu. În primul turneu, s-a impus echipa constănțeană cu 21-12, iar în celălalt a triumfat formația gorjeană cu 21-20.
În turneul trei, Athletic Constanța a trecut în semifinală de BCMU FC Argeș CSM Pitești cu 22-10, pentru trupa de pe litoral evoluând Virgil Stănescu, Adrian Guțoaia, Adrian Trandafir și Cezar Bărăgău (managerul echipei, Andrei Talpeș), care au mai dispus în celelalte meciuri de SCM Craiova (în sferturi, scor 22-10), de Sportul Studențesc (22-18) și CSM Mediaș (22-10) - în grupă. În următorul turneu, la Athletic Neptun a intervenit o schimbare, Cristian Mâinea în locul lui Virgil Stănescu. Învinsa din penultimul act a fost CSM Oradea, scor 22-10, iar celelalte rezultate: 22-10 cu SCM U Craiova (în sferturi), 18-11 cu Rapid București și 17-12 cu CSM Mediaș (în grupă).


Turneul final ar fi trebuit să se dispute la Constanța, în intervalul 21-22 martie, dar, în urma situației create de pandemia de coronavirus, rămâne de văzut când se va putea desfășura.

Sursa foto: Facebook (Federația Română de Baschet - Alina Cojocaru)

Citește și:

BC Athletic Constanţa, un nou turneu câştigat în circuitul de baschet 3×3 Sport Arena Streetball 2019 (galerie foto)

BC Athletic Constanţa s-a oprit în sferturi la Superbet Tour Final 3X3

Athletic Constanţa, pe podium la turneul final al Ligii Naţionale de baschet 3 la 3
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii