Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atletul Marian Petre a ratat finala la Campionatul Mondial pentru numai trei centimetri!

ro

15 Jul, 2017 15:15 2762 Marime text
Atletul constănțean Marian Petre (CS Farul - LPS Nicolae Rotaru; antrenori, Cecilia Gevat și Alin Larion) s-a aflat la mică distanță (doar trei centimetri!) de calificarea în finala probei de triplusalt a Campionatului Mondial de juniori II de la Nairobi (Kenya).
 
Aflat pentru prima dată la un Campionat Mondial, sportivul a sărit în preliminarii 14,65 m, iar ultimul concurent care a prins ultimul act a realizat 14,68 m.

„Ai toate șansele să ajungi unde îți dorești in viitor, dacă îți urmezi visul! Știu că ai învățat foarte multe din acest concurs și înseamnă enorm pentru cariera ta de sportiv de performanță. Felicitări!“, a fost mesajul lui Alin Larion pentru Marian Petre. 
 
Alin Larion și Cecilia Gevat au avut un elev și la Campionatul European de tineret (Under-23), din Polonia, de la Bydgoszcz, pe Adrian Boldeanu (CS Farul - CSU Pitești).
 
Acesta a concurat la 110 m garduri și, cu 14,58 s, nu a prins nici el finala, însă, ca și în cazul lui Marian Petre, Alin Larion i-a remarcat evoluția.

„Este un rezultat frumos, aproape de recordul personal. Știu că ești în progres și mă bucur că au început să apară roadele muncii. Felicitări pentru dăruire și pentru faptul că respecți meseria de atlet! Bravo, Adi și ține-o tot așa! Felicitări!“, a postat antrenorul pe Facebook. 
 
Săptămâna viitoare, alți patru reprezentanți ai Constanței vor concura la o întrecere internațională de primă mână, Campionatul European de juniori 1, de la Grosetto (Italia). Este vorba de Radu Costache (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat și Alin Larion), Răzvan Grecu (CSS1 - CS Farul; antrenor, Daniel Cojocaru), Ioana Manoliu (LPS - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) și Florin Vișan (LPS - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea).  
 
Delegația României, din care va face parte și antrenorul Daniel Cojocaru, va fi condusă de Alin Larion.  

Sursa foto: Facebook 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii