
Cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului românesc, constănţeanul Gică Hagi, îşi serbează astăzi ziua de naştere, „Regele” ajungând la borna 49. Site-ul oficial al FIFA a marcat evenimentul dedicându-i un articol actualului patron al Academiei Hagi, în care a punctat reperele carierei acestuia, atât ca jucător (la Farul, Sportul Studenţesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, FC Barcelona, Galatasaray Istanbul şi la echipa naţională), cât şi ca antrenor (reprezentativa României, Galatasaray, Bursaspor, Poli Timişoara şi Steaua). „Gheorghe Hagi este fără îndoială cel mai talentat fotbalist care s-a născut în România. A participat la trei Campionate Mondiale (Italia 1990, SUA 1994 - unde România a atins sferturile de finală, Franţa 1998) şi la trei Europene (1984, 1996 şi 2000). Cu Steaua a cucerit trei campionate, două Cupe ale României şi Supercupa Europei. La Real Madrid şi la FC Barcelona a ridicat deasupra capului Supercupa Spaniei. În Turcia, a câştigat patru campionate, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Marcator desăvârşit, a fost declarat de şapte ori fotbalistul român al anului. Ca antrenor, a dobândit Cupa Turciei cu Galatasaray”, se scrie în articolul de pe fifa.com.