A ieşit campion de karate la prima sa participare la Naţionale
A ieşit campion de karate la prima sa participare la NaţionaleLa întrecerea desfăşurată în sala Complexului Sportiv de la Izvorani au participat 185 de sportivi de la 16 cluburi de karate „Shito-Ryu". Performanţa lui Vlad Bocai este cu atât mai însemnată cu cât puştiul s-a aflat la prima sa participare la concursurile de karate. Şi a ieşit campion naţional! Vlăduţ este elev în clasa întâi la Şcoala generală nr. 5 din Mangalia. Practică artele marţiale de la vârsta de cinci ani, iar în luna decembrie a acestui an va împlini opt ani. „Chiar dacă este un copil, Vlad s-a comportat foarte bine, nu a avut emoţii şi a respectat toate indicaţiile primite", a declarat Florin Iordănoaia, preşedintele CS „Marea Neagră".
Şi fratele lui Vlad, Tudor, a avut o evoluţie remarcată, obţinând medalia de bronz la o categorie de vârstă mult mai grea, cu un număr foarte mare de participanţi.
Clubul constănţean a mai participat la Naţionale cu încă doi sportivi, Ioan Zal Gidu şi Ştefan Iulian Mardarie, care nu au urcat însă pe podium. „În perioada următoare, conducerea clubului va face o analiză a rezultatelor, va viziona filmele cu meciurile desfăşurate şi se vor lua o serie de măsuri pentru a creşte nivelul de pregătire al sportivilor. Considerăm că rezultatele de la această competiţie sunt bune", a spus Mihai Cîju, secretarul general al clubului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp