Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:09 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fi sau a nu fi în Liga a II-a Farul vrea să bată la Galaţi şi să înceapă o nouă viaţă

ro

20 Apr, 2013 00:00 1162 Marime text
Partida pe care FC Farul o joacă astăzi, la Galaţi, cu Dunărea, este percepută de „marinari” drept capitală în lupta lor pentru evitarea retrogradării în Liga a III-a. Ultimii în clasament, cu doar zece puncte, constănţenii se agaţă cu disperare de confruntarea de pe terenul „Ancora”, încercând să câştige, deşi se confruntă cu multe probleme, de efectiv ori de ordin psihologic, în urma parcursului foarte slab din ultima perioadă. „Va fi foarte greu să batem. Ocupăm ultimul loc în clasament, nu suntem favoriţi cu nimeni, însă nu ne pierdem speranţa. Cu trei puncte în cont la Galaţi am începe o viaţă nouă”, a declarat antrenorul principal al Farului, Ion Răuţă. În condiţiile în care trei jucători sunt suspendaţi (Sg. Popescu, Buzea, B. Nicola), iar doi accidentaţi (Birău şi Ghenciu), tehnicienii „marinarilor” au apelat la trei juniori din pepiniera clubului, Silviu Igiroşanu (vârf), Robert Pâslaru (mijlocaş) şi Ştefan Alexandru Bădaşcă (fundaş stânga sau central), pentru a alcătui lotul de 18. În „11”-le de start al Farului se vor regăsi trei fotbalişti sub 21 de ani, iar dintre cei trei juniori unul va debuta cu siguranţă la Galaţi. Astăzi, de la ora 11.00, în etapa a 22-a a Ligii a 2-a se mai joacă partidele: Delta Tulcea - Unirea Slobozia şi Rapid CFR Suceava - Dinamo II. Mâine, de la aceeaşi oră, este programat ultimul meci, CS Otopeni - CF Brăila. Ieri, s-a jucat primul meci din rundă: FC Botoșani - Chindia Târgoviște 1-0 (Cârjan 33). Clasament: 1. FC Botoșani - 38p, 2. Delta - 32p, 3. CF Brăila - 32p, 4. CS Otopeni - 32p, 5. Săgeata - 31p, 6. Sportul - 25p, 7. Unirea Slobozia - 2p, 8. Dunărea - 18p, 9. ACS Buftea - 18p, 10. Chindia - 17p, 11. Rapid CFR - 16p, 12. Dinamo II - 15p, 13. FC Farul - 10p.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Djalminha 21 Apr, 2013 10:40 EGP....vine la Farul!!!Cheia se afla la constanteni!