Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:03 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase puncte pe ordinea de zi Consiliul de Administraţie al SC Oil Terminal SA a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor

ro

20 Nov, 2013 00:00 1550 Marime text
Consiliul de Administraţie al SC Oil Terminal SA, întrunit în şedinţă în data de 15 noiembrie 2013, convoacă Adunarea generală a Acţionarilor în data de 20 decembrie, ora 10.00, în sala de şedinţe de la sediul societăţii.
 
Pe ordinea de zi sunt şase puncte. Primul se referă la alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al SC Oil Terminal SA prin aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Data limită până la care se pot depune candidaturile este 6 decembrie, ora 15.00. La punctul doi, acţionarii vor aproba închirierea mai multor mijloace fixe: rezervorul R6 (capacitate de depozitare de 4.278 de metri cubi) şi rezervorul R9 (capacitate de depozitare de 4.278 de metri cubi), ambele amplasate în incinta societăţii. Al treilea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea încheierii unui contract de asistenţă şi reprezentare juridică privind încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

La punctul patru, acţionarii urmează să aprobe emiterea unei scrisori de garanţie bancară de către Oil Terminal pentru Direcţia Generală de Administrare Mari Contribuabili, gajarea rezervorului R18S premium şi ipoteca de rang II pe imobilul situat în intravilanul municipiului Constanţa, strada Caraiman 2, depozit Nord 1, lot 2, în scopul acoperirii riscurilor bancare. Cel de-a cincilea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea valorificării prin vânzare a mijlocului fix autotun stins incendiu CT 43 TER. Nu în ultimul rând, la punctul şase, va fi stabilită data de 13 ianuarie 2014 ca dată de înregistrare, în conformitate cu prevederile articolul 238 din legea 297/2004.

Ti-a placut articolul?

Comentarii