Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protestul copiilor de la Navodari impotriva depozitului de deseuri (galerie foto)

ro

17 May, 2010 02:50 2242 Marime text
cap_2.jpg„Nu vrem să ne omorâm copiii", „Stop deşeurilor toxice", „Nu vrem deşeurile voastre, vrem curat în casele noastre", „Şi aşa suntem poluaţi, alte deşeuri ne mai daţi". Cu acest gen de mesaje au ieşit sâmbătă copiii din Năvodari, la marşul împotriva ridicării centrului de deşeuri industriale

Sâmbătă, trei mii de năvodăreni, cu mic cu mare, s-au adunat în centrul oraşului, protestând din nou împotriva construirii depozitului de deşeuri de lângă localitatea lor. La sfârşitul acestei săptămâni, locuitorii din Năvodari sunt chemaţi la referendumul prin care trebuie să-şi exprime poziţia vizavi de ridicarea acestui centru.

navodari_miting_protest_groapa_de_gunoi_fertilchim_39.jpgCopii de la toate cele trei şcoli din oraş şi din liceu, însoţiţi de cadre didactice, directorii şcolilor, preoţi, consilieri locali, dar şi viceprimarul Florin Chelaru, au traversat tot oraşul, manifestându-şi vehement opinia în ceea ce priveşte ridicarea acestui Centru de Gospodărire a Deşeurilor Industriale. Aproape toţi participanţii au avut asupra lor pancarte cu diferite mesaje, prin care îşi declarau respingerea faţă de construirea unui asemenea loc de depozitare, periculos pentru localnici, dar şi pentru cei din zonele apropiate. Masa de oameni şi-a oprit marşul în punctul în care urmează să se ridice centrul de deşeuri. Participanţii la miting au fost îndemnaţi să se prezinte pe 23 mai la referendumul prin care îşi vor exprima opţiunea în ceea ce priveşte construirea acestui centru. Pentru validarea referendumului este necesară prezenţa la vot a minim 50% din populaţia cu drept de vot din Năvodari.

Năvodărenii au mai protestat în acelaşi mod la sfârşitul lunii martie, împotriva aceluiaşi centru, la puţin timp după ce Curtea de Apel Constanţa a decis că firma italiană Ecological Center SA poate construi la Năvodari depozitul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andrei SEITAN 17 May, 2010 11:31 ...in sfarsit o miscare civica. o reactie la un factor ce poate afecta viata locala. toata stima! intrebarea este: cum se face ca altfel liderii locali (consilieri, preoti, cadre didactice etc.) se sustrag de la asemenea actiuni prin care sa isi exprime opinia intr-un mod public, democratic?! inca odata punctez: ma bucura civicmul lor.
  • pd-ist 17 May, 2010 08:04 unde ai fost Calapod? Ne-ai dazamagit, chiar nu te intereseaza viitorul orasului?