Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 30 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O panteră neagră a fost semnalată în Giurgiu. Se presupune că ar fi felina care a scăpat recent în Bulgaria

ro

30 Jun, 2025 13:40 652 Marime text
Foto: Pexels/ Imagine cu rol ilustrativ






 
O panteră neagră, despre care se crede că ar fi scăpat recent în Bulgaria, a fost semnalată de mai mulți localnici în județul Giurgiu, ridicând temeri serioase privind siguranța populației.
 
Pe 29 iunie, la ora 15:55, un bărbat a sunat la 112, anunțând că a observat urme suspecte de animal sălbatic în zona localității Puieni, județul Giurgiu, relatează știripesurse.ro. Se presupune că ar putea fi pantera dispărută din zona orașului Șumen, Bulgaria, aflat la aproximativ 250 km distanță.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, însă nu au reușit să identifice animalul. Verificările continuă.

Situația a escaladat în noaptea de 29 spre 30 iunie, când un alt apel la 112 a anunțat că o felină mare, posibil aceeași panteră, a fost văzută în zona Istru din municipiul Giurgiu. De această dată, intervenția a fost coordonată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu, care a demarat o acțiune de căutare.


Surse locale suține că pantera nu a fost găsită.
 
 
 

Citește și



 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii