Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:45 13 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razii ale polițiștilor în județul Constanța. S-au dat amenzi și au fost suspendate permise de conducere

ro

13 Oct, 2025 21:39 133 Marime text







Pe 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în mediul stradal, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau substanțe interzise. 

Conform IPJ Constanța, au fost legitimate 200 de persoane și au fost oprite, pentru control, 180 de autovehicule. 

În urma activităților, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.800 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere. Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În aceeași zi, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și substanțe psihoactive.


Astfel, au fost legitimate 114 persoane și au fost oprite, pentru control, 72 de autovehicule. Ca urmare a activităților, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei. De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere. 

Tot în data de 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. 

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost oprite, pentru control, 93 de autovehicule. În urma activităților, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.600 de lei. 

De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare. 

În perioada 11-12 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice. 

 
Au fost legitimate aproximativ 150 de persoane și au fost oprite, pentru control, peste 130 de autovehicule. În urma activităților, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei și au fost reținute 4 certificate de înmatriculare. 

La data de 11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă, împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. 

Astfel, au fost legitimate 330 de persoane și au fost oprite, pentru control, 296 de autovehicule. 
În urma activităților, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.


Citește și
Știri ConstanțaNave fără echipaj, depistate în Portul Cernavodă în urma unei acțiuni de control pe fluviul Dunărea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii