Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 01 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Tulcea VIDEO. Vești bune pentru turiști! Canalul de acces spre Gura Portiței va fi decolmatat și dotat cu pontoane

ro

31 Jul, 2025 19:08 536 Marime text


Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, județul Tulca, anunță o veste așteptată deopotrivă de localnici și de turiști: au fost obținute toate avizele necesare pentru demararea lucrărilor de decolmatare a canalului de acces către Gura Portiței, precum și pentru amplasarea de pontoane de îmbarcare/debarcare.

Intervențiile vor începe imediat după încheierea sezonului turistic din acest an, astfel încât, începând cu vara viitoare, accesul către una dintre cele mai apreciate plaje să fie mai civilizat, sigur și eficient.

Iată ce spune acesta:

„Sper ca și veștile bune să circule cu la fel de mare viteză ca și cele mai puțin plăcute.

Iar vestea bună de astăzi este că am obținut toate avizele necesare pentru a putea decolmata canalul de intrare spre Gura portiței și pentru a putea amplasa pontoane de debarcare/îmbarcare pe malul drept al canalului.

După încheierea sezonului turistic de anul acesta, vom începe lucrările de decolmatare și vom amplasa pontoane, astfel încât de anul viitor turiștii care vizitează Jurilovca să aibă o alternativă viabilă și civilizată pentru a putea vizita plaja de la Gura Portiței”.







Citește și:
VIDEO: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca 2025, suspendat din cauza contextului economic actual


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii