Muftiatul Cultului Musulman din România sare în ajutorul sinistraţilor din Vrancea (galerie foto)
Muftiatul Cultului Musulman din România sare în ajutorul sinistraţilor din Vrancea (galerie foto)

Muftiatul Cultului Musulman din România a organizat, în
colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, o acţiune caritabilă constând în
colectarea de ajutoare alimentare pentru sinistraţii din judeţul Vrancea, grav
afectaţi de masivele căderi de zăpadă din lunile ianuarie-februarie.
Acţiunea a fost demarată în urmă cu două săptămâni şi, conform declaraţiilor muftiului Iusuf Muurat, în acest interval, comunitatea musulmană din Dobrogea a reuşit să colecteze aproximativ zece tone de alimente neperisabile, de primă necesitate pentru locuitorii din Vrancea. În acest demers s-au implicat Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci, precum şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa.
Transportul de ajutoare alimentare din partea Muftiatului a fost completat cu şapte tone de produse alimentare colectate de Arhiepiscopia Tomisului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp