Medicul Sorin Rugină, la ceas aniversar
Medicul Sorin Rugină, la ceas aniversar
03 Jul, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3186
Marime text
3186
Marime text
Sorin Rugină a absolvit în anul 1977 Universitatea de Medicină „Carol Davila" din Bucureşti. În perioada 1993 - 1995 a fost cadru didactic asociat, iar între anii 1995 şi 2004 a avut calitatea de şef lucrări Disciplină de boli infecţioase şi epidemiologie. Din 2004, dr. Sorin Rugină a dobândit titlul de conferenţiar universitar în Disciplina de boli infecţioase şi epidemiologie. Din anul 1982 este medic specialist boli infecţioase şi epidemiologie. La aproape zece ani distanţă, în anul 1991, Sorin Rugină devine medic primar boli infecţioase, iar în 1998 dobândeşte titulatura de doctor în medicină. În 1992 a ocupat funcţia de şef de secţie la Clinica de boli infecţioase II adulţi.
Între anii 1997 şi 2001 a fost numit directorul general al Spitalul Clinic Municipal Constanţa, iar între anii 2004 şi 2006 - director general al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase. În perioada 2006 - 2009 a deţinut funcţia de manager al Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Sorin Rugină este coordonator al Centrului regional de supraveghere şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA şi membru al CNLAS a Ministerului Sănătăţii din 1997. Din anul 2006 este membru în Comisia Consultativă de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii, expert al Ministerului în boli infecţioase şi absolvent al unui master în Managementul serviciilor de sănătate. În aprilie 2010, a fost decorat la Cotroceni cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


