Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:03 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legenda comunei Ciobanu Ciobanul Dănilă şi dragostea pentru cadâna Emine

ro

27 Apr, 2013 00:00 4848 Marime text
Pe paşa Ismail Dumnezeu îl hărăzise cu un suflet pe care mulţi creştini ar fi fost bine să-l aibă. Paşa se purta ca un părinte cu toţi supuşii săi, fără să ţină seama că sunt turci sau creştini. În toată Dobrogea mersese vestea despre bunătatea paşei.

Pe vremea aceea, un cioban pe nume Dănilă îşi avea stâna pe locul pe care se află acum satul Ciobanu. Era voinic şi chipeş, aşa cum sunt, de obicei, mocanii. Dar nu ştim cine încurcă iţele şi Dănilă se îndrăgosti de o cadână. Că era frumoasă fără pereche, nici vorbă, dar legea ei săpase o prăpastie între dânşii. De dorul cadânei Emine, a cărei inimă se mistuia de acelaşi foc şi-a pierdut cumpătul ciobanul Dănilă şi nu mai avea grijă de turmă. Oile lui intrau mereu prin semănăturile turcilor, stricându-le.  Văzând păgubaşii că Dănilă slăbeşte şi de oi nu se mai purta de grijă, îl duseră la paşa Ismail, rugându-l să-l pedepsească până şi-o veni în fire sau să-i dea voie să ia fata din satul lor. Bunul şi înţeleptul paşă l-a întrebat pe Dănilă dacă vrea să-şi schimbe legea pentru ca satul să-i dea de nevastă pe Emine, cea mai frumoasă cadână, de care era îndrăgostit. Amărât, ciobănaşul le-a răspuns: „Decât să mor păgân, mai bine mor român! Numai o rugă vă fac: după moartea mea, să-mi lăsaţi oile şi grija stânii în seama cadânii”. Plăcându-i răspunsul românului, paşa Ismail i-a dat voie cadânii să trăiască împreună cu Dănilă, la stână. După o viaţă lungă, ciobanul a murit înaintea cadânei, care şi-a lăsat numele stânii – „Stâna cadânii – satul „Ciobanu” de azi. (Eugenia Doina Gemala - „Legende din ţinuturi dobrogene”)

Ti-a placut articolul?

Comentarii