Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ajutorul de somaj ramane aproape simbolic

ro

03 May, 2003 00:00 830 Marime text

Birocratie si bani putini

Beneficiari sunt cei care au contribuit la fondul de somaj cel putin 12 luni din ultimele 24 de luni premergatoare cererii de somaj depuse la agentiile teritoriale * Absolventii primesc un ajutor de somaj echivalent cu 75% din salariul minim pe economie * Ei trebuie sa dovedeasca faptul ca timp de doua luni nu au reusit sa se angajeze

Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, ce a intrat in vigoare in primavara anului trecut, prevede acordarea unei indemnizatii de somaj unice, respectiv 75% din salariul de baza minim brut pe tara in vigoare. Pana la 1 ianuarie 2003, salariul minim pe economie fiind de 1 750 000 lei, ajutorul de somaj ajungea la un cuantum de 1 312 500 lei lunar. Din ianuarie 2003, ca urmare a cresterii salariului minim pe economie pana la 2,5 milioane de lei, ajutorul de somaj a ajuns sa fie echivalent cu 1 850 000 de lei. De acest cuantum beneficiaza cei care au contribuit la fondul de somaj cel putin 12 luni din ultimele 24 de luni premergatoare cererii de somaj depuse la agentiile teritoriale. Indemnizatia de somaj se acorda diferentiat, ca durata, in functie de vechimea de cotizare a solicitantilor: 6 luni pentru persoanele cu o vechime in munca de pana la cinci ani, dar nu mai putin de un an, 9 luni pentru cei cu un stagiu de cotizare intre cinci si 10 ani, 12 luni pentru cei care au stagiul de cotizare mai mare de 10 ani. Actele necesare pentru acordarea indemnizatiei de somaj, pentru persoanele provenite din campul muncii, sunt destul de numeroase: buletin sau carte de identitate, in original si copie; act de studii si carte de munca, tot in original si copie; certificat de nastere si de casatorie; adeverinta medicala din care sa rezulte ca este "apt de munca", valabila 30 de zile; adeverinta de la circa financiara din care sa rezulte ce venituri realizeaza, de asemenea valabila 30 de zile; adeverinta eliberata de ultima unitate in care a fost incadrat, care sa dovedeasca modul de desfacere a contractului de munca si data, precum si vechimea in munca.Pentru acordarea ajutorului de somaj persoanelor care nu au contribuit la bugetul asigurarilor pentru somaj, adica absolventii tuturor formelor de invatamant si cei care, inainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost incadrati in munca, ajutorul de somaj se acorda timp de 6 luni. Cuantumul ajutorului de somaj pentru absolventi si pentru cei lasati la vatra, care nu au lucrat, este, conform declaratiilor purtatorului de cuvant al AJOFM, Mariana Serbanescu, tot de 1 875 000 lei lunar. Pentru absolventi sunt necesare, la inscrierea pentru somaj, aceleasi acte ca si pentru fostii angajati, cu exceptia cartii de munca, la care se adauga dovada ca, in termen de 60 de zile de la data absolvirii formei de invatamant, s-au prezentat la cel putin doi angajatori pentru a solicita loc de munca ori sunt inregistrati la agentia judeteana pentru incadrarea in munca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii