Observator de Constanta Santierul Militar Mangalia, mortul viu al industriei navale

Unitatea, ingropata in datorii, este scoasa din nou la mezat

Recent-afirmata intentie a Ministerului Economiei de a privatiza, prin listare la bursa, unele societati pline de datorii, printre care si fostul Santier Militar din Mangalia, readuce in atentia opiniei publice situatia dezastruoasa in care se afla firmele de stat. Considerat strategic pana in 1989, santierul s-a zbatut intr-un anonimat total pana in 2008, atunci cand o prestigioasa companie germana s-a asociat cu statul roman, in vederea constructiei de nave militare mici la Mangalia. Din pacate, contractul cu Lurssen expira anul viitor, iar santierul a redevenit o „gaura neagra”.

Atunci cand a afirmat ca vrea listarea la bursa si vanzarea, prin acest sistem, a fostului santier militar, a devenit clar pentru toti ca ministrul Videanu nu a pus niciodata piciorul in aceasta unitate. Poarta ruginita, halele darapanate si drumurile pline de gropi iti lasa impresia unei intreprinderi parasite. Intr-un fel, asa si este, pentru ca activitatile economice ale unitatii s-au restrans pe malul lacului, in apropierea docurilor, iar celelalte terenuri au fost lasate de izbeliste. Unele au fost cedate Primariei Mangalia, in contul radierii unor datorii, insa, chiar si asa, tavalugul nu a putut fi oprit.

Cine vrea o firma cu datorii de 14,4 milioane lei?

Santierul Naval Mangalia, la care statul detine tot pachetul de actiuni, a incheiat anul trecut cu o pierdere de 2,5 milioane lei si datorii de 14,4 milioane lei, dintre care 12,7 milioane lei, la bugetul de stat. Contractul privind Mangalia Naval Systems, respectiv asocierea cu nemtii de la Lurssen (principalul constructor de nave al marinei de razboi germane), si care a fost perfectat in 2008, are o durata de 3 ani si, dupa cum au evoluat lucrurile, este foarte putin probabil ca asocierea sa fie prelungita. Nemtii se angajasera sa investeasca peste 10 milioane de euro in unitate, insa numai daca vor fi comenzi. Si cum din planul de modernizare a divizionului de dragoare si puitoare de mine (Lurssen este specializat, pe langa alte tipuri de nave militare si civile, in constructia si echiparea vanatoarelor de mine la standarde NATO) s-a ales praful, si asocierea a inceput sa scartaie. In fine, daca, in 2011, Lurssen isi face bagajele, santierul este terminat.

Investitor privat: nu are nici o sansa

„Nici prin listare la bursa, nici prin alte mijloace de vanzare nu are nici o sansa. Starea tehnica este la pamant, intrucat nu s-au mai facut investitii de ani de zile. Apoi, accesul navelor este aproape imposibil, din cauza podului (n.r. – podul rutier, construit peste lacul Mangalia, limiteaza inaltimea navelor. Au existat cateva cazuri in care s-a recurs la taierea catargelor pentru ca navele sa poata ajunge in santier). Tot din cauza podului, nu i se poate schimba destinatia militara”, a precizat Ion Dumitrache, presedintele 2×1 Holding Cape Midia Shipyard. In plus, docul plutitor si alte utilaje de mare capacitate nu corespund si nu sunt autorizate pentru activitati de constructii navale civile. Presedintele a mai adaugat ca singurele solutii pentru reluarea activitatii sunt construirea navelor de pana la 3.000 de tone, situatie care necesita investitii considerabile, sau, pur si simplu, vanzarea terenurilor pe bucati. Ion Dumitrache isi aminteste cum, in urma cu mai multi ani, 2×1 Holding Cape Midia Shipyard a participat, alaturi de alte santiere navale, la licitatia pentru privatizare: „Din caietul de sarcini lipseau documentele privind datoriile. Am comandat un audit, in urma caruia s-a stabilit ca santierul avea o datorie de 1,5 milioane de euro, care nu se regasea in caietul de sarcini. Ulterior, am aflat de la AVAS ca cel care castiga licitatia trebuia sa-si asume achitarea restantelor!”.

Povestea podului

Podul are o poveste aparte. Initial, acesta trebuia sa fie mobil, pentru ca, astfel, navele de mari dimensiuni sa poata intra in santierul militar. Se spune ca responsabilii de la judet i-au raportat lui Nicolae Ceausescu finalizarea constructiei, iar dictatorul, cu ocazia unei vizite pe litoral, s-a deplasat, insotit de o singura gara de corp, sa vada cu ochii lui podul care se ridica. Spre stupoarea sa, a aflat de la un soldat care pazea poarta unei unitati militare din apropiere ca la Mangalia nu exista nici un pod peste lac. Va dati seama ce a urmat. Pentru ca obiectivul sa fie complet functional pana la urmatoarea vizita de lucru a „tovarasului”, s-a recurs la cea mai rapida solutie, ridicarea unui pod fix.

www.observator.ro