New media sau reţelele de socializare au intrat în forţă în campania pentru referendum (galerie foto)
New media sau reţelele de socializare au intrat în forţă în campania pentru referendum (galerie foto)
1960
Marime text
Noile
tehnologii au schimbat sfera publică şi comunicarea actorilor ei. Dovadă este
ceea ce se întâmplă şi în aceste zile în mediile de comunicare online împărţite
în două tabere mari şi late: una pro şi alta contra suspendării preşedintelui
Traian Băsescu. Preşedintele a fost suspendat vineri, pentru a doua oară în
cariera sa, din funcţia de preşedinte al României, şi asta mai ales pe fondul
ultimelor acţiuni ale Guvernului Ponta şi ale parlamentarilor USL. Lovitură de
stat, haos şi răzbunare, aşa sună pe reţelele de socializare mesajele
susţinătorilor preşedintelui, în timp ce detractorii săi jubilează în mesaje de
genul „Scăpaţi-ne de Băsescu" sau „Băse, vino la ţepe!" PDL are şi un slogan
oficial pentru campania referendumului: „Vara asta se poartă alb", prea puţin
utilizat deocamdată în mediul online, de vină fiind perioada prea scurtă de la
momentul lansării şi până la propagarea lui. Cu toate că PDL nu-şi doreşte ca
Băsescu să fie actorul principal în campania referendumului, online-ul şi în
special reţelele de socializare demonstrează contrariul. La fel ca şi
societatea românească, şi mediul online este mai divizat ca oricând şi, din
păcate, încă mulţi privesc de pe margine „meciul" de box dintre susţinători şi
cei care vor ca preşedintele să plece. Din păcate pentru iniţiatorii
referendumului, cel puţin în primele zile de campanie, nici sondajele de opinie
realizate în mediul online nu sunt în măsură să le bucure ochiul. Ori
susţinătorii preşedintelui le-au luat-o cu un pas înainte şi sunt mobilizaţi 24
de ore din 24, fie utilizatorii de Internet au reuşit în ultimele zile să facă
diferenţa între o democraţie autentică spre care cu toţii tindem şi modelul
fluturat de USL prin atacul dat instituţiilor statului, pentru că despre asta
se vorbeşte cel mai virulent şi mai puţin de persoana Băsescu.
Băsescu - suspendat, Crin - sexy-atacat!
Aşa cum spuneam, echipa lui Băsescu se pare că a intrat deja în priză şi au fost „coapte" la foc automat şi primele sloganuri de campanie. Cele mai virulente fac trimitere la cei 256 de parlamentari care au votat suspendarea şi care sunt alăturaţi lui Năstase - „256 se vor duce după Năstase!" Dintre cei 256, în fiecare postare se detaşează fotografia opulentă a lui Crin Antonescu, cel mai atacat personaj al acestor zile în new media, asemuit principalului vinovat pentru suspendare. Sloganul de mai sus este practic unul în oglindă cu cel de la referendumului pentru suspendare din 2007, doar cifrele s-au schimbat. Atunci, pe buzele tuturor susţinătorilor era celebra frază „322 şi-au bătut joc de noi!" „Dottore", alias Victor Ponta, pare să piardă zilele astea din interesul utilizatorilor de reţele sociale, imaginea sa fiind alăturată mai mult pentru a realiza un veritabil mişto alături de figurile lui Antonescu şi Voiculescu. E clar că actualul premier este păpat la capitolul imagine şi indiferent de rezultatul votului din 29 iulie, cariera sa politică se apropie de un final aşteptat. Internetul abundă în ultimele zile şi de imnuri, majoritatea cu trimitere directă la principala calitate - na, că am spus-o! - a preşedintelui interimar, aceea de a dormi până târziu... „Somnoroase păsărele", „Frumoasa din pădurea adormită", „Somnocratul" sunt doar câteva dintre acestea. Au apărut şi bancurile legată de noua politică a noului preşedinte, cel mai drăguţ având la bază o piesă de sezon care face furori prin cluburi... „Eu vara nu dorm". Bancul în cauză spune că, disperat de situaţie, primul decret semnat de preşedintele Antonescu vizează expulzarea peste graniţe a lui Connect-R! Şi exemplele pot continua! Rămâne de văzut dacă acţiunile din stradă vor ţine pasul cu cele din mediul online şi care vor fi primele mutări făcute de staff-ul de campanie al preşedintelui. Putem concluziona că după ce s-a întâmplat în ultimele zile, balonul de slănină mucegăită de pe cefele unora dintre cei care cred că pot să conducă România stă să se dezumfle, la propriu, devenind simbolul a ceea ce se numeşte la noi, fals, politică, politicieni, Parlament, stânga, dreapta, doctrină, ideologie, chiulangiu, repetent, hoţ sau impostor!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


