Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Referendumul bate la uşă Cine sunt reprezentanţii partidelor politice în BEJ Constanţa

ro

24 Jul, 2012 01:00 4984 Marime text
reprezentantibej-LaurentiuMarin.jpgFormaţiunile politice constănţene şi-au desemnat reprezentanţii în Biroul Electoral Judeţean (BEJ) pentru referendumul din 29 iulie. Potrivit preşedintelui BEJ Constanţa, Elena Bogatu, aceştia sunt Laurenţiu Marin (PSD), Alexandru Maxim (PDL), Bogdan Bola (PNL), Ion Encică (UDMR), Marian Pavel (PC) şi Viorica Dospinescu (UNPR).

Care este profilul celor care vor supraveghea îndeaproape referendumul din 29 iulie, în calitate de reprezentanţi politici în BEJ? Ce profesii, ce funcţii au aceştia?

Un consilier judeţean în BEJ

Laurenţiu Marin este reprezentantul PSD în BEJ Constanţa. La scrutinul din 10 iunie, social-democraţii constănţeni au fost iniţial reprezentaţi de Radu Volcinschi, care însă a fost înlocuit după ce a fost numit subprefect, astfel că pesediştii au avut reprezentant în persoana lui Ştefan Pârcălabu, avocat.

Laurenţiu Marin este, ca şi în mandatul 2008 - 2012, consilier judeţean. Pe vremea guvernării PSD - PDL a fost directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

PDL merge tot pe mâna lui Maxim

reprezentantibej-MaximAlexandru.jpgÎn ceea ce îi priveşte pe democrat-liberali, aceştia l-au preferat, pentru referendumul din 29 iulie, tot pe Alexandru Maxim reprezentant în BEJ. Maxim a fost reprezentantul PDL şi la alegerile locale de anul acesta.

În vârstă de 36 de ani, Alexandru Maxim este de profesie avocat. Până la sfârşitul lunii mai a fost şeful Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa. După ce a fost înlocuit din funcţie, s-a întors în avocatură. De asemenea, Alexandru Maxim este preşedintele Comisiei de Statut, Etică şi Litigii a PDL Constanţa.

Bola, reprezentantul de serviciu

Cât despre liberalii constănţeni, şi ei au preferat în Biroul Electoral Judeţean un membru care să aibă experienţă în calitate de reprezentant. Astfel, ei l-au desemnat, ca şi la scrutinul din 10 iunie, pe tânărul Bogdan Bola. Membru al Organizaţiei de Tineret a PNL Constanţa, Bola este născut pe 7 iulie 1981, a absolvit Liceul Teoretic „Traian" şi mai apoi Dreptul. Avocatul este fiul lui Eugen Bola, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa.

PC, UDMR, UNPR

Reprezentantul PC în BEJ Constanţa în contextul scrutinului din 29 iulie este Marian Pavel. De profesie jurist, Marian Pavel este secretarul executiv al Organizaţiei PC Constanţa.

În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii UDMR (Ion Encică) şi UNPR (Viorica Dospinescu) în BEJ, aceştia nu sunt nume sonore în planul politicii constănţene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii