Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USR iniţiază o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei

ro

20 Jan, 2017 00:00 1682 Marime text
USR va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache. De asemenea, USR va înainta un memoriu Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care va arăta de ce proiectele celor două ordonanţe de urgenţă urmăresc interesele unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice, şi nu pe cele ale societăţii, care are nevoie de limitarea fenomenului corupţiei.

USR consideră „inacceptabilă promovarea de către Ministerul Justiţiei a celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă care legiferează în domenii fundamentale pentru statul de drept şi consideră că Ministerul Justiţiei a eşuat în încercarea de a justifica urgenţa reglementării cuprinse în cele două proiecte. Atât Constituţia, cât şi Legea 546/2002 stabilesc ca for competent pentru discutarea aspectelor legate de graţierea colectivă Parlamentul. Este clar că până acum toate legislaturile au considerat acest demers de clemenţă ca fiind de competenţa Parlamentului, organ reprezentativ suprem al poporului român.

Referitor la urgenţă, nu există iminenţa unui demers CEDO. Menţionăm că PSD a avut majoritate şi anterior, de când trenează situaţia dramatică din penitenciare - la a cărei ameliorare USR intenţionează să contribuie - şi nu a înţeles să o rezolve, declarând acum, cu ipocrizie, că ar fi imperativă rezolvarea de pe o zi pe alta“.

Concret, reprezentanţii USR aduc următoarele critici proiectului de OUG privind graţierea:

În lista infracţiunilor pentru care se aplică graţierea se găsesc infracţiunile de serviciu prevăzute de Codul penal.
 
Nu există nicio justificare pentru graţierea amenzilor penale stabilite de instanţele de judecată.
 
Nu există nicio justificare pentru graţierea a jumătate din pedeapsa pentru persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani, indiferent de infracţiunea pentru care sunt condamnate (pedofilie, trafic de minori etc.).
 
Graţierea trebuie să fie condiţionată, în toate cazurile, de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de un an de la punerea în libertate.
 
Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate trebuie executate în măsura în care nu au fost executate, în toate cazurile.

 Critici ale USR cu privire la conţinutul proiectului de OUG privind modificarea Codului penal şi al celui de procedură penală:

„Socotim că stabilirea unui termen pentru realizarea denunţului va avea efecte deosebit de grave în societate, în special în cazul infracţiunilor comise de „gulerele albe“, unde există un specific şi o dificultate în administrarea probelor, şi va conduce, în final, la instaurarea unui principiu al impunităţii.
 
Una dintre cele mai grave modificări o considerăm ca fiind cea a eliminării interdicţiei de a ocupa o funcţie publică în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Este greu de acceptat că cel care a săvârşit o infracţiune de acest gen, în exercitarea funcţiei, cu intenţie, să ocupe în continuare aceeaşi poziţie.
 
Prin introducerea unui termen în care se poate face denunţul penal şi, în unele cazuri, plângerea prealabilă, practic, se urmăreşte reducerea de facto a termenului de prescripţie pentru unele infracţiuni şi se urmăreşte impunitatea pentru faptele săvârşite. USR nu poate să accepte un astfel de demers şi îl consideră total împotriva principiilor care ar trebui să guverneze o societate matură.
 
Circumscrierea infracţiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câştigat un folos necuvenit soţul, o rudă sau afin până la gradul II este, practic, o golire de sens a acestei prevederi legale şi o dublare a reglementării infracţiunii de luare de mită. Deşi formularea în vigoare prezintă carenţe care necesită rezolvare, modul de soluţionare propus de acest proiect este cu totul inacceptabil.
 
Nu putem accepta dezincriminarea neglijenţei în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave, existând exemple relevante în acest sens.
 
Considerăm ca limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave şi dacă sunt cuantificate la 5.000 de lei, în condiţiile economice actuale din România“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii