Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şoferi „teribilişti“ aflaţi nu de puţine ori sub influenţa băuturilor alcoolice Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, interpelat de senatorul Ştefan Mihu pe tema pericolului din traficul auto

ro

10 May, 2018 00:00 2460 Marime text
În şedinţa Senatului din 7 mai 2018, senatorul PSD Constanţa Ştefan Mihu a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. Senatorul constănţean solicită informaţii despre măsurile luate pentru o bună gestionare a traficului auto.
 
„În ultima vreme, odată cu intrarea în sezonul cald şi folosirea cu frecvenţă sporită a maşinilor personale şi nu numai, s-au înmulţit îngrijorător cazurile de nereguli în trafic, provocate de şoferi inconştienţi sau iresponsabili, mergând până la limită sau chiar depăşind, din păcate, limita provocării unor accidente de circulaţie. În mod concret, este vorba de şoferi «teribilişti» şi/sau «şicanatori», aflaţi nu de puţine ori sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe halucinogene, care reprezintă un real pericol în trafic pentru majoritatea celorlalţi conducători auto: vorbim fie de schimbarea bruscă a benzii de mers, fără niciun fel de semnalizare, de viteza mult peste limita legală sau de ignorarea unor semne de circulaţie, prin efectuarea de manevre interzise sau ilegale, pentru a oferi doar câteva exemple!“, a notat deputatul în interpelarea sa.
 
Faţă de cele de mai sus, parlamentarul îi solicită ministrului să precizeze ce măsuri şi-a propus sau îşi propune să ia Ministerul Afacerilor Interne pentru depistarea şi contracararea unor situaţii precum cele menţionate, generatoare sau potenţial generatoare de grave accidente de circulaţie, cu rănirea sau pierderea de vieţi omeneşti şi/sau importante pagube materiale.
 
Totodată, deputatul PSD de Constanţa vrea să ştie dacă la nivelul MAI există o structură/unitate specializată pentru analizarea, identificarea şi contracararea unor asemenea situaţii - mai frecvente decât ar părea la prima vedere - inclusiv prin instalarea de camere video pe marile artere de circulaţie din capitală şi din principalele oraşe ale ţării, pe autostrăzi (atâtea câte sunt!) sau pe principalele drumuri naţionale/europene.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii