Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul PSD Constanţa Ştefan Mihu propune educaţie patriotică în şcoli

ro

13 Sep, 2018 00:00 1540 Marime text
În cadrul unei declaraţii politice, senatorul PSD de Constanţa Ştefan Mihu a vorbit despre rolul esenţial pe care şcoala ar trebui să îl joace în societate în ceea ce priveşte formarea şi educarea tinerei generaţii şi, în ultima instanţă, în pregătirea acesteia pentru a fi capabilă să preia, la un moment dat, destinele naţiunii.
 
Senatorul constănţean consideră că valori precum limba şi cultura română, tradiţiile şi obiceiurile poporului nostru şi cultivarea tinerelor generaţii în spiritul iubirii de ţară sunt esenţiale în învăţământul românesc.
„Apreciez că tot ceea ce înseamnă element formativ în educaţia patriotică a tinerei generaţii, fie că vorbim de fruntariile patriei, de bogăţiile solului şi subsolului, de limba şi cultura română, de obiceiurile şi tradiţiile înaintaşilor şi, nu în ultimul rând, de identitatea naţională şi spirituală a poporului român, trebuie să constituie, în continuare, o componentă obligatorie şi primordială a procesului de învăţământ românesc. Susţin cu hotărâre ideea intensificării educaţiei patriotice în şcolile de toate gradele. Este foarte important ca tânăra generaţie să-şi cunoască şi să-şi iubească patria, pentru că, în ultimă instanţă, patria reprezintă rădăcinile primare, precum şi reperul moral şi axiologic al fiecăruia dintre noi!
Iată de ce consider că tot ceea ce înseamnă iubirea faţă de ţară şi faţă de popor NU trebuie să lipsească - într-o formă sau alta, evident - din manualele şcolare, din conţinutul învăţământului românesc de toate gradele, cu atât mai mult, acum în anul aniversării Centenarului Marii Uniri!“, a declarat senatorul Mihu.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii