Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:20 28 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Delicoti, in instanta pentru recuperarea sporurilor angajatilor

ro

03 Jul, 2010 01:50 1188 Marime text
7_poarta_alba_-_primar_vasile_delicoti___.jpgAngajaţii Primăriei Poarta Albă, ca de altfel mulţi colegi de breaslă, au ajuns la rândul lor în instanţă încercând să-şi recupereze sporurile.

Acţiunea a fost depusă în contencios-administrativ şi fiscal de către Primăria şi Consiliul Local Poarta Albă, care a dat în judecată Camera de Conturi Constanţa pentru actele constatatoare întocmite în urma unui control.

Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, ne-a declarat că reprezentanţii Curţii de Conturi au efectuat un control la instituţia pe care o reprezintă, anul trecut, în luna noiembrie. În urma inspecţiei, reprezentanţii Curţii de Conturi au decis anularea sporurilor, precum şi recuperarea sumelor plătite cu acest titlu către angajaţii primăriei. Edilul din Poarta Albă a precizat că dispoziţia de recuperare a banilor era obligatorie şi, ca urmare, a sistat plata lor către angajaţi. În ceea ce priveşte recuperarea sumelor plătite, de la oameni, primarul a adăugat că a contestat procesul verbal de inspecţie, ceea ce a dus la amânarea deciziei prin care subordonaţii săi erau obligaţi să returneze banii. „Am obţinut o perioadă de graţie până la sfârşitul lunii mai, ca urmare a faptului că am depus contestaţie, iar apoi am depus acţiune în instanţă. Acţiunea este canalizată pe două direcţii: pe suspendarea dispoziţiei Curţii de Conturi şi pe anularea ei", a precizat Vasile Delicoti. Angajaţii Primăriei Poarta Albă primeau două sporuri, fiecare în cuantum de 15% din salariul de bază. Mai exact, era vorba despre sporul de solicitare neuropsihică, iar cei mai vechi dintre funcţionari primeau şi spor de stabilitate. Oamenilor li s-a tăiat şi norma de hrană, fiind totodată, anulate şi tichetele cadou ale profesorilor.

Potrivit primarului, un angajat al primăriei câştigă în medie, lunar, între 800 şi 900 lei, însă sunt şi funcţionari care nu primesc mai mult de 520 lei. „Alocaţia de hrană îi ajuta foarte mult. Vom face în aşa fel încât oamenilor să nu li se ia banii înapoi şi cred că vom avea câştig de cauză", a afirmat Vasile Delicoti.

Edilul consideră că stabilirea salariilor ar trebui să revină autorităţii locale, mai ales în cazul primăriilor cu capacitate de autofinanţare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii