Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:50 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL Constanța „Le mulțumim constănțenilor pentru mobilizarea exemplară“

ro

28 Sep, 2020 00:00 4607 Marime text
  • Echipa PNL de la malul mării s-a arătat rezervată în declarații.
  • „Devine tot mai evident că există o dorință puternică în rândul cetățenilor pentru o administrație în slujba oamenilor, pentru o administrație în care eficiența și transparența să reprezinte reguli“, a declarat Bogdan Huțucă.
  • „Noua conducere a primăriei trebuie să fie legitimată politic“, a precizat Vergil Chițac.
  • „PNL va avea, pentru prima oară după 30 de ani, cel mai mare număr de primari, sunt convins că vom avea consiliul județean și vom avea, bineînțeles, Primăria Constanța“, a spus Mihai Lupu.
Seara trecută, nervii au fost întânși la maxim la PNL Constanța.
La orele 21.00, la anunțarea exit poll-ului, potrivit căruia procentele erau distribuite în mod egal pentru primele două locuri între PNL și USR pentru Constanța, echipa PNL de la malul mării s-a arătat rezervată în declarații.
Bogdan Huțucă, președintele liberalilor constănțeni, a declarat, în jurul orei 21.30, că le mulțumește tuturor cetățenilor pentru prezența la vot și mobilizarea extraordinară din timpul pandemiei.
„Este o seară importantă pentru Constanța. Dorim să mulțumim, în primul rând, cetățenilor, care s-au mobilizat exemplar, mai ales în această perioadă grea, de pandemie. Devine tot mai evident că există o dorință puternică în rândul cetățenilor pentru o administrație în slujba oamenilor, pentru o administrație în care eficiența și transparența să reprezinte reguli. Felicit constănțenii pentru modul în care s-au organizat în campanie electorală, felicit și echipele de campanie ale Partidului Național Liberal, care au fost la înălțime și care au înțeles în ultimele luni să stea aproape de oameni, să le asculte dorințele, să facă tot posibilul să le prezinte soluțiile PNL pentru comunitățile lor. Suntem în continuare mobilizați, suntem optimiști și așteptăm rezultatul final, după numărătoarea voturilor“, a declarat președintele PNL Constanța.
La rândul său, Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al Constanței, a precizat că rezultatul trebuie privit și ținând cont de marja de eroare de plus sau minus trei la sută aferentă fiecărei cercetări sociologice.

„Vreau să îmi exprim și eu felicitările constănțenilor, așa cum le-a transmis și președintele PNL Bogdan Huțucă, pentru că aceștia au dat dovadă de o mobilizare extraordinară. A fost un flux continuu și e foarte bine așa, pentru că noua conducere a primăriei trebuie să fie legitimată politic. În același timp, le adresez tuturor colegilor din secțiile de votare rugămintea să fie foarte atenți, pentru că în momentul acesta fiecare vot contează și cine câștigă primăria trebuie s-o câștige printr-o numărătoare corectă“, a precizat Vergil Chițac.
De asemenea, acesta le-a mulțumit și voluntarilor care s-au organizat și au făcut eforturi în această campanie electorală.
Nu în ultimul rând, Mihai Lupu, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța, a declarat că Partidul Național Liberal va avea, pentru prima oară după 30 de ani, cel mai mare număr de primari.
„Vreau să mulțumesc tuturor colegilor care m-au votat, tuturor prietenilor, tuturor celor ce ne-au votat. PNL va avea, pentru prima oară după 30 de ani, cel mai mare număr de primari, sunt convins că vom avea consiliul județean și vom avea, bineînțeles, Primăria Constanța. Sunt convins că, după numărătoarea votului, domnul Chițac va fi primarul acestui oras. Sunt convins că, împreună cu toți colegii mei, vom face o administrație axată pe nevoile oamenilor“, a declarat Mihai Lupu.


Citește și:

#alegerilocale2020 Ce primari au fost aleși în localitățile județului Constanța



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii