Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare, la DNA

ro

08 Aug, 2007 00:00 1053 Marime text

Dosarele intocmite de Departamentul National Anticoruptie, in care protagonisti sunt primarul Constantei, Radu Stefan Mazare, Nicusor Constantinescu si alti functionari publici, revin in actualitate.

Fostul consilier municipal PSD, actualul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, s-a prezentat, ieri, in fata procurorilor. Potrivit Biroului de presa al DNA, Nicusor Constantinescu s-a infatisat in calitate de invinuit, pentru a i se aduce la cunostinta un act procedural referitor la schimbarea incadrarii juridice si de extindere a cercetarilor intr-un dosar in care s-a inceput urmarirea penala inca din data de 8 decembrie 2006. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul sustin ca angajati ai Primariei Constanta s-au prezentat la sediul DNA Bucuresti inca de luni. Astazi, la ora 10.00, primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, calca pe urmele lui Nicusor Constantinescu. Edilul este urmat de Ramona Dospinescu - sef Directia Patrimoniu, Constantin Racu - directorul Directiei administratie publica locala, Gheorghe Marica - fost membru in Comisia de aplicare a Legii 10/2001 si actual director tehnic in Primaria Constanta. Aceleasi surse au afirmat ca, la DNA, au fost "invitati" juristi din Primarie si alte persoane care au avut "legaturi" cu dosarele inregistrate si "solutionate" pe Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Se pare ca toti cei convocati in capitala vor avea posibilitatea sa afle ce contine rezolutia formulata de procurorii care s-au ocupat de caz, care constituie baza legala in inceperea urmaririi penale a persoanelor considerate vinovate. Din informatiile detinute pana in prezent, dosarul DNA vizeaza actiuni privind retrocedarile facute de municipalitate pe Legea 10/2001 in perioada 2001-2004.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii