Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:33 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Management nou la Oil Terminal

ro

29 Apr, 2005 00:00 798 Marime text

Mihai Lupu, directorul general al companiei s-a prezentat ieri in fata presei * Acesta ne-a declarat ca si-a propus sa aduca societatea la nivelul anului 2005, nu acolo unde se afla acum, adica la nivelul anilor 1992-1993 * "Le-am comunicat colaboratorilor mei ca voi fi intransigent cu furturile si cu indisciplina si voi actiona drastic in acest sens", a mai spus directorul general

Mihai Lupu, noul director al societatii comerciale Oil Terminal s-a prezentat ieri in fata presei, aratand ca a lucrat ca economist, ajungand pana la functia de sef serviciu la Rompetrol Petromidia, dar a lucrat si in domeniul privat, dar si ca director economic la TSP Ecoterm Navodari. "Ca director general si presedinte al Consiliului de Administratie mi-am propus sa aduc societatea la nivelul anului 2005, nu acolo unde se afla acum, adica la nivelul anilor 1992-1993", si-a inceput Lupu discursul. In acest sens este necesara implementarea programelor pe mai multe directii: mediu, tehnologii, automatizari si chiar dezvoltarea capacitatii de stocare si transport a produselor petroliere. Referitor la echipa manageriala pe care a gasit-o aici, directorul general a spus ca nu a venit nici sa dea pe cineva afara, dar nici sa pastreze pe cei care nu vor dovedi ca sunt profesionisti in adevaratul sens al cuvantului. "Le-am comunicat colaboratorilor mei ca voi fi intransigent cu furturile si cu indisciplina, si voi actiona drastic in acest sens", a mai spus directorul general. Acesta a mai declarat ca isi propune o buna relatie cu sindicatele, avand in acest sens si o discutie cu liderul societatii, ocazie cu care directorul general a avertizat ca daca se va dovedi ca angajatii sunt implicati in sustrageri de combustibil, imediat vor fi dati afara si deferiti organelor de ancheta. "La ultimul Consiliu de Administratie am hotarat efectuarea unui audit, care sa reflecte starea noastra de astazi, cu minusurile si cu plusurile, dar am dispus si analiza organigramei, sa vedem daca avem resursele umane complete, unde trebuie sa mai lucram si ce trebuie sa facem", a mai spus Lupu. Pe viitor, alaturi de cei care sunt astazi pe functii, vor fi angrenati si tineri care sa aduca un suflu nou societatii.

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii