Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lavinia Şandru l-a numit pe Ionuţ Vaida preşedintele PIN Constanţa

ro

09 May, 2011 01:00 3441 Marime text
sandru_lavinia_sandru.jpgPreşedintele Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), Lavinia Şandru, l-a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe noul lider al filialei PIN Constanţa - Ionuţ Vaida. Acesta a fost preşedinte la PNL Mangalia şi director în Primăria Mangalia, pe vremea când primar era Zanfir Iorguş. „Mai întâi, vom face un nucleu la Constanţa, iar peste două luni vor urma alegerile interne", a declarat Lavinia Şandru. Preşedintele PIN a mai precizat că în cel mai scurt timp partidul îţi va schimba denumirea. „Vrem să introducem şi termenul «ecologist», noua denumire fiind Partidul Ecologist Iniţiativa Naţională", a mai spus Şandru, care a adăugat că PIN va juca o miză foarte importantă la nivel european. „În alegerile locale vom merge singuri, pentru că doar aşa putem demonstra de ce suntem în stare. La alegerile generale, rămâne de discutat", a punctat preşedintele PIN. Tot aceasta a lăsat să se înţeleagă că nu vede cu ochi buni Alianţa USL. Revenind la liderul PIN Constanţa, Ionuţ Vaida, facem precizarea că acesta este absolvent al Universităţii Bucureşti. „Am ales să devin preşedintele PIN Constanţa pentru că noi am fost o generaţie de sacrificiu. Măcar pentru copiii noştri să fie altfel", a subliniat Ionuţ Vaida.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii