Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul viceprimar PSD schimbă macazul spre UNPR Zestrea lui Donţu - un primar, patru consilieri şi 1.500 de membri

ro

14 Dec, 2011 03:04 2740 Marime text
Dontu_Gheorghe_Dontu_03.jpgFost viceprimar cu jumătate de mandat şi ex-preşedinte al PSD Constanţa, Gheorghe Donţu pare să nu se mai simtă bine nici în Partidul Ecologist, formaţiune în care „joacă" rolul de secretar general. După discuţii şi tatonări eşuate între conducerile PER şi UNPR, Donţu se pregăteşte să împodobească pentru ultima dată „bradul" ecologist şi să se acomodeze din mers cu statutul de „general" chiar şi în rezervă. „Am încercat să purtăm negocieri pentru o alianţă politică, însă ne-am poticnit noi, cei de la PER. Cu acel prilej am discutat şi cu Gabriel Oprea, pe care-l apreciez. Pe Marian Sârbu îl cunosc chiar de pe vremea când amândoi activam în PSD. Dacă ai mei (n.r. PER) nu au vrut să meargă mai departe, eu sunt dispus să dizolv organizaţia de la Constanţa şi să mă alătur acestui proiect UNPR, pe care îl consider interesant", a precizat Gheorghe Donţu.

Deşi recunoaşte că, dinamovist fiind, melanjul roş-albastru de pe sigla UNPR îi produce disconfort vizual, nea Ghiţă dă semnale că încă mai poate şi că vrea să se implice într-un nou proiect politic.

„Vreau să contribui şi să facem din UNPR Constanţa o organizaţie puternică", spune Donţu, care, alintat cum îl ştie poporul, aşteaptă invitaţii speciale să i se alăture echipei conduse de George Lipoveanu. „Mă înscriu atunci când vor fi dispuşi să mă accepte", transmite Donţu. Măi să fie!

Discuţiile avansate purtate între părţi au fost confirmate şi de liderul UNPR, care adaugă faptul că Donţu nu va veni singur în partid, ci cu un „geamantan", nu de chinezi, ci de ecologişti, care i-ar putea asigura în ultimă instanţă chiar o funcţie în organizaţie sau, de ce nu, un loc-două pe liste la alegeri pentru „copiii de trupă" pe care nu i-a părăsit şi nu l-au părăsit niciodată.

„PER are la Constanţa un primar şi 4 consilieri"

Nu ştie dacă îl vor urma în UNPR toţi cei 1.500 de membri ai Partidului Ecologist de la Constanţa, însă în mod cert garantează pentru cel puţin 500 de oameni, printre care primarul de la Tortoman, Lucian Chitic, şi cei patru aleşi locali - doi consilieri în CL Tortoman, unul în CL Lumina şi al patrulea în CL Cobadin.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • metin cerchez 14 Dec, 2011 08:35 mai sint partide unde nu a fost hamalul?tradatori