Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizii importante, astăzi, în cadrul BPJ al PNL Constanţa. Se decid candidaţii şi o eventuală alianţă cu USR-PLUS!

ro

06 Mar, 2020 23:59 2597 Marime text

Biroul Permanent Judeţean al PNL Constanţa se reuneşte astăzi la sediul de pe bulevardul Ferdinand. În cadrul şedinţei, membrii biroului vor vota propunerea filialei municipale pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Constanţa, dar şi candidaţii pentru primăriile din judeţ. Candidaturile urmează să fie validate luni, 9 martie, în cadrul Biroului Permanent Naţional.


Tot astăzi, preşedintele organizaţiei, deputatul Bogdan Huţucă, va cere colegilor un mandat de negociere cu USR-PLUS pentru alegerile locale din această vară. Negocierile vizează un consens între cele trei formaţiuni politice ori înainte, ori după alegeri.


„Sunt extrem de interesat să văd cum vizualizează cei de la USR o alianţă şi o colaborare de lungă durată. Sper să ajungem la un consens. Nu avem cum să nu ajungem la un consens, în condiţiile în care şi cei de la USR îşi doresc înlăturarea PSD de la putere”, a spus Huţucă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii