Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:20 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Barna anunță depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

ro

03 Sep, 2021 21:29 3029 Marime text
  • Dan Barna (USR PLUS) a anunțat că vineri seară a fost depusă moţiunea de cenzură, după ce în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se ajunge la un acord pentru a continua colaborarea, potrivit agerpres.ro.

„Cei de la PNL au spus că rămân alături de premierul Florin Cîţu. Noi am transmis că acesta nu mai are încrederea, urmare şi a votului Comitetului Politic - peste aproape 400 de lideri din USR PLUS au confirmat lucrul acesta. Pe cale de consecinţă, în aceste clipe tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură, calea parlamentară prin care sperăm ca într-un termen cât mai scurt să avem un nou premier şi coaliţia să poată să meargă mai departe", a arătat Barna într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.


Liderul USR PLUS şi-a exprimat convingerea că în momentul în care PNL va propune un nou premier, coaliţia va putea să continue.

El a precizat că la începutul săptămânii viitoare, miniştrii USR PLUS îşi vor depune demisia. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii