Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avutii de asistenti magistrati

ro

13 Feb, 2009 02:49 4402 Marime text

PAGINA_4___tribunal_sala_de_judecata_08.jpgFruntaş la capitolul imobile deţinute este Valentin Lucian Neacşu, care are două case, la Mihail Kogălniceanu şi Topalu, şi patru terenuri intravilane

La Tribunalul Constanţa, la Secţia Civilă, asistenţii magistraţi au aproape aceleaşi venituri şi datorii la bănci ca şi colegii lor din judeţ, pe care vi i-am prezentat zilele trecute.

Georgeta Chioveanu, asistent magistrat la Tribunalul Constanţa, se detaşează de ceilalţi trei colegi de-ai săi prin datoriile pe care le are la trei bănci, de 156.000 euro: un credit din 2006, la Alpha Bank, în valoare de 9.000 de euro, altul la BCR, din 2007, de 44.320 euro, unul din 2008, de 106.000 de euro, tot de la aceeaşi bancă, şi ultimul de la Banc Post, din 2008, de 6.000 de euro.
După cum arată în declaraţia sa de avere, completată în septembrie 2008, Chioveanu are, împreună cu soţul său, la Valu lui Traian, un teren intravilan, cumpărat în 1997, şi unul extravilan din 2008. De asemenea, are o casă, tot la Valu lui Traian, şi două autoturisme: un VW, cumpărat în 2001, şi un BMW, achiziţionat în 2004. Asistentul magistrat înregistrează, anual, de la Tribunalul Constanţa, un venit de 84.615 lei, iar soţul său, şef de birou la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, 46.704 lei.
Cel mai bine la capitolul avuţii stă Valentin Lucian Neacşu, care are, conform declaraţiei de avere din august 2008, nici mai mult, nici mai puţin decât patru terenuri intravilane, unul la Topalu, trei la Mihail Kogălniceanu (cumpărate între 1994 şi 2008) şi două case, la Mihail Kogălniceanu şi Topalu, cumpărate în 2002. La rubrica bunuri, figurează un autoturism Daewoo Tico, cumpărat în 1997, şi un KIA, achiziţionat în 2007. Pe lângă bunurile pe care le-a dobândit de-a lungul vremii, asistentul magistrat mai are şi un depozit bancar de 9.000 de euro, din 2008. Asistentul are şi o datorie la BCR, sucursala Ovidiu, scadentă în 2032, de 71.000 de euro. Anual, asistentul magistrat câştigă de la Tribunalul Constanţa o sumă de 49.153 lei, iar soţia lui, judecător în cadrul Tribunalului Tulcea, obţine, anual, 47.286 lei.

Datorie de cinci miliarde lei vechi

Ion Marcel Nistor, cel de-a treilea asistent din cadrul Tribunalului Constanţa, se poate „lăuda" doar cu o datorie de 504.000 lei, scadentă în 2033. După cum figurează în declaraţia sa de avere completată în 13 iunie 2008, asistentul are o casă - din 2006 - şi un teren intravilan (cumpărat în 2008) în Mangalia. La capitolul „parc auto", asistentul magistrat are doar o Dacie 1310 şi un cont la BCR - unde are banii proveniţi din credit -, iar în ceea ce priveşte veniturile pe care le realizează anual, acestea sunt reprezentate doar de 70.754 lei, de la Tribunalul Constanţa, venit căruia i se adaugă cel câştigat de soţie, de la Judecătoria Mangalia - 104.009 lei.
Loredana Voievozeanu este cel mai sărac dintre magistraţii asistenţi. După cum descrie declaraţia sa de avere din 9 septembrie 2009, acesta nu are decât un teren la Babadag, cumpărat în 2007, un cont de 21.000 de lei, deschis în 2008, la BCR, şi două datorii, una la Porsche Leasing - din 2004, de 18.300 de euro, şi alta de la Motoractive IFN, din 2007, de 12.000 de euro. La capitolul venituri, asistentul magistrat înregistrează un venit de 59.785 de lei, de la Tribunalul Constanţa, iar soţul său, avocat în Baroul Constanţa, câştigă 60.000 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii