Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantin Balaceanu-Stolnici s-a retras din Academia Romana

ro

19 Dec, 2007 00:00 857 Marime text
Constantin Balaceanu-Stolnici s-a retras din calitatea de membru de onoare al Academiei Romane, prezentandu-si solicitarea in scris Prezidiului forului, a declarat pentru MEDIAFAX Ionel Haiduc, presedintele Academiei. "Avand in vedere situatia creata, am decis sa ma retrag din activitatea Academiei Romane, desi nu ma simt vinovat fata de Academie", se arata in textul solicitarii transmise de Stolnici Prezidiului Academiei, format din Ionel Haiduc - presedintele Academiei Romane, Dan Berindei, Florin Filip, Marius Iosifescu si Marius Sala - vicepresedinti ai Academiei, si Ioan Paun Otiman - secretar general al forului. Prezidiul Academiei s-a intrunit marti pentru a discuta acuzatiile de colaborare cu Securitatea aduse lui Constantin Balaceanu-Stolnici. Forumul Civic Romanesc a solicitat Academiei Romane, printr-o scrisoare deschisa din 28 noiembrie, sa retraga "de urgenta" titlurile de membri de onoare lui Constantin Balaceanu-Stolnici si lui Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolit al Banatului, ca urmare a verdictului pronuntat de CNSAS cu privire la activitatea desfasurata de acestia "in slujba securitatii". Ulterior, Academia Romana i-a cerut lui Stolnici pozitia cu privire la acuzatiile aduse. "Conducerea Academiei Romane a aflat cu consternare despre acuzatiile aduse lui Constantin Balaceanu-Stolnici, membru de onoare, si i-a cerut sa-si comunice pozitia in aceasta privinta", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Academiei. Constantin Balaceanu-Stolnici a comunicat Academiei Romane, intr-o replica postata pe site-ul forului, ca a colaborat cu serviciile secrete romane in epoca Ceausescu, colaborarea fiind determinata de "caracterul special" al cercetarilor sale stiintifice si de obligatiile legale din respectiva perioada. Colegiul CNSAS a stabilit, in august, ca Balaceanu-Stolnici a facut politie politica. Constantin Balaceanu-Stolnici este membru de onoare al Academiei Romane din 1992.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii