Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surpriza pregătită de fani Portarul SSC Farul, Vlad Neagu, se însoară sâmbătă cu Anamaria Cristea (galerie foto)

ro

01 Jul, 2017 00:00 6223 Marime text
Portarul titular al SSC Farul Constanţa, Vlad Neagu, face sâmbătă, 1 iulie, pasul cel mare în viaţă: se căsătoreşte
 
Jucătorul de 27 de ani îşi uneşte destinele cu aleasa inimii sale, Anamaria Petronela Cristea, iar la nunta de la Constanţa sunt invitaţi şi membrii familiei SSC Farul. Vlad şi Anamaria vor deveni soţ şi soţie după ce vor spune „Da!“ la Casa Căsătoriilor, ulterior desfăşurându-se ceremonialul religios la biserică, iar seara - petrecerea cea mare, la un local din Mamaia.
 
Viitoarea familie Neagu are invitaţi la fericitul eveniment din viaţa lor şi reprezentanţi ai echipei de fotbal promovate recent în Liga a 3-a, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, formaţie înfiinţată în vara anului trecut de suporteri ai defunctei FC Farul. Vor participa colegi de echipă ai lui Vlad, antrenori, membri ai celorlalte staff-uri şi fani. De asemenea, portarul nu i-a uitat, invitându-i la nuntă, nici pe foştii săi coechipieri de la juniorii Farului.

Emoţii mai mari la meci

„Acum (n.r. ieri) n-am emoţii, doar suntem preocupaţi ca totul să iasă bine din punct de vedere organizatoric. Mai degrabă la un meci mă încearcă tracul decât în acest moment. Probabil însă că mâine (n.r. sâmbătă), vor apărea şi emoţiile“, a declarat goal-keeper-ul farist. Tânăra pereche va fi cununată de familia Georgescu (Mirona - Maria şi Cătălin), viitoarea naşă fiind verişoara lui Vlad. De altfel, cei doi au fost prezenţi, anul trecut, şi la momentul în care portarul SSC Farul i-a cerut mâna iubitei sale, la Milano, verişorii fotbalistului fiind parte din „complotul“ în urma căruia Anamaria a avut marea şi fericita surpriză de a primi inelul de logodnă. Vlad a cerut-o de soţie pe Anamaria în data de 2 martie 2016, chiar în ziua în care sportivul a împlinit 26 de ani!

„Casă de piatră, Vlad şi Ana Neagu!“

Apreciat în mod deosebit de fanii constănţeni pentru fidelitatea sa faţă de culorile Farului, pentru seriozitatea sa şi pentru spiritul de sacrificiu de care dă dovadă la meciuri, Vlad Neagu a avut parte şi el, sâmbăta trecută, cu o săptămână înainte de evenimentul de astăzi, de o surpriză din partea suporterilor, la meciul retur cu Pescăruşul Sarichioi, din barajul de promovare în Liga a 3-a. Astfel, fanii care au încurajat SSC Farul de la tribuna întâi au afişat un banner cu mesajul „Casă de piatră, Vlad şi Ana Neagu!“. „Campionul Dobrogei şi un om cu un caracter mare. Îţi mulţumesc, Vlad, pentru că, în toţi aceşti ani, te-ai dedicat numai Farului!“, a scris un suporter alături de o poză postată pe Facebook în care apare alături de Vlad Neagu la petrecerea de promovare a SSC Farul.
 
Sursa foto: Facebook şi ZIUA de Constanţa 
 
Citeşte şi:
 
Fostul portar al FC Farul: De ziua sa, Vlad Neagu i-a cerut mâna Anamariei Cristea în faţa domului din Milano (galerie foto)
 
„Am venit cu inima deschisă”: Portul Vlad Neagu se dedică exclusiv proiectului SSC Farul. La ce a renunţat (galerie foto)
 
Goal-keeper-ul SSC Farul, spirit de luptător: „A pus integritatea porţii mai presus decât integritatea sa fizică“ (galerie foto)
 
Reunirea „marinarilor“ a fost amânată din nou: Vlad Neagu, portarul Farului, a ajuns în Turcia (galerie foto)
 
Dus la spital după partidă: Căpitanul Farului, Vlad Neagu, a căzut la datorie în meciul cu Dunărea Galaţi
 
Portarul Farului este „băiat rău”: Fotbalistul Vlad Neagu a început filmările la producţia Hidden Games (galerie foto)
 
Tom Cruise de Constanţa joacă la Farul: Fotbalistul Vlad Neagu va fi actor într-un film cu arme, droguri şi mafioţi (galerie foto)
 
O perioadă, au stat într-o magazie: Mănuşile portarului lui Chelsea au ajuns la Viişoara de Constanţa (galerie foto)
 
La Tg. Jiu, portarul Farului a fost aproape de o nouă accidentare gravă: „De acum înainte, să staţi cu o lumânare aprinsă când voi juca!”
 
Aduce cu Tom Cruise din Top Gun: Portarul Farului s-a făcut pilot de vânătoare (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii