Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rugbyştii de la CS Năvodari au sărbătorit alături de suporteri câştigarea titlului de campioană în Divizia Naţională de seniori (galerie foto)

ro

20 May, 2019 00:00 2765 Marime text
Echipa de rugby CS Năvodari a realizat, sâmbătă, cea mai mare performanţă din istoria participării sale în Divizia Naţională de seniori (al doilea eşalon valoric din România) - cucerirea titlului de campioană!
 
Jucătorii pregătiţi de Cristian Husea, Cornel Suciu şi Virgil Năstase au învins în finala mare a campionatului, la Bucureşti, Ştiinţa Petroşani, iar apoi au dat frâu liber bucuriei. Echipa din Năvodari a avut parte de susţinerea fanilor şi la meci, iar la întoarcerea acasă a fost aşteptată la stadionul „Flacăra“ de suporteri, alături de care a sărbătorit marea realizare.
 
„CS Năvodari Rugby a câştigat Campionatul Diviziei Naţionale de seniori 2018-2019. Felicitări echipei, antrenorilor şi staff-ului tehnic! Mulţumim frumos suporterilor care au venit la stadion să o felicite pe «Campioana de la Mare»“, se arată pe pagina de Facebook a CS Năvodari, în vreme ce pe site-ul oficial se menţionează: „După un sezon cu victorii pe linie, CS Năvodari este merituoasa campioană a DNS“.
 
„Cuvintele sunt de prisos. Bucuria este imensă, modul în care pe final de meci aţi luptat pentru noi toţi este un exemplu de urmat. Vă mulţumim! Campioniiiiii!“, şi-a manifestat bucuria o susţinătoare a echipei de rugby CS Năvodari.
 
Sursa foto: Facebook (Clubul Sportiv Năvodari şi Clubul Sportiv Năvodari - rugby)
 
Citeşte şi:

CS Năvodari, campioană, în premieră, în Divizia Naţională de seniori la rugby! (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii