Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța i-ar elibera din arest pe Stelian Tocia și pe Apostol Cristian Ionuț, din dosarul DNA Constanța

ro

23 Feb, 2024 17:00 1251 Marime text
 
 
  • De menționat că într-un alt dosar, Stelian Tocia a fost condamnat definitiv joi, 15 februarie 2024, de judecătorii Curții de Apel București, la 8 ani şi 6 luni de închisoare! Pedeapsa a fost dată în dosarul în care Stelian Tocia a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni aflate în concurs real, respectiv o infracţiune de contrabandă în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 şi art. 274 din Legea 86/2006 (3 acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi o infracţiune de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 2 lit. a şi art. 274 din Legea 86/2006, ambele cu aplicarea art.38 alin.l C.pen.
 
 
Tribunalul Constanța a luat vineri, 23 februarie 2024, o primă decizie în dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023, cauză instrumentată de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, tribunalul a revocat măsura preventivă a arestului preventiv, dispusă faţă de doi dintre inculpații cauzei, respectiv Apostol Cristian Ionuț și Tocia Stelian.
 
Totodată, instanța a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților Pomjan Rolland, Yovdiy Yuriy, măsură pe care o menţine, urmând a fi verificată până la data de 23.03.2024.

 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
De menționat că într-un alt dosar, Stelian Tocia a fost condamnat definitiv joi, 15 februarie 2024, de judecătorii Curții de Apel București, la 8 ani şi 6 luni de închisoare! Pedeapsa a fost dată în dosarul în care Stelian Tocia a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni aflate în concurs real, respectiv o infracţiune de contrabandă în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 şi art. 274 din Legea 86/2006 (3 acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi o infracţiune de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 2 lit. a şi art. 274 din Legea 86/2006, ambele cu aplicarea art.38 alin.l C.pen.
 
Stelian Tocia a fost condamnat definitiv, în București, la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare!
 
Oficial de la DNA
 

„Comunicat - 30 decembrie 2023 - Nr. 1190/VIII/3
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie 2023, a patru inculpați, trei cetățeni români și un cetățean ucrainean, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, dare de mită și cumpărare de influență, ultimele comise în formă continuată.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 - 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deține documente de proveniență a acestora. Banii respectivi urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.
 
Pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri (limonadă) care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.
La data de 30 decembrie 2023, după „intrarea” în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsită suma de suma de 110.000 USD, reprezentând o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).
 
Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 30 decembrie 2023, cei patru inculpați vor fi prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Gărzii de Coastă, Direcției de Operațiuni Speciale și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Averea și interesele
Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii