Un teren de aproape 300 mp din Eforie Sud, în centrul unui proces la Curtea de Apel după anularea unei hotărâri de consiliu
Un teren de aproape 300 mp din Eforie Sud, în centrul unui proces la Curtea de Apel după anularea unei hotărâri
207
Marime text
Tribunalul Constanța a anulat Hotărârea Consiliului Local Eforie nr. 348 din 27 noiembrie 2025, în urma unei acțiuni formulate de prefectul județului Constanța. Decizia a fost pronunțată în primă instanță, la 9 septembrie 2026, iar ulterior atât autoritatea locală, cât și Ramona Ioana Cazacu au declarat recurs.
Dosarul cu numărul 956/118/2026 are ca obiect anularea unui act administrativ, în cadrul procedurii de tutelă administrativă. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța la 20 februarie 2026 și a fost judecată de Secția de contencios administrativ și fiscal.
Ce a decis Tribunalul Constanța
Potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată, la termenul din 9 septembrie 2026, instanța a admis cererea formulată de prefectul județului Constanța în contradictoriu cu Consiliul Local al orașului Eforie, omul de afaceri Romeo Cazacu Cortizo și Ramona Ioana Cazacu.
Judecătorii au dispus anularea Hotărârii Consiliului Local Eforie nr. 348 din 27 noiembrie 2025.
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI CONSTANȚA [...] Anulează Hotărârea Consiliului Local al orașului Eforie nr. 348/27 noiembrie 2025”, se arată în soluția pe scurt.
Hotărârea Tribunalului Constanța, cu numărul 1077/2026, putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Au fost declarate două recursuri
Conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor, Consiliul Local Eforie a declarat recurs la 7 octombrie 2026, iar Ramona Ioana Cazacu a formulat propria cale de atac la 9 octombrie 2026.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța la 15 octombrie 2026, unde figurează în stadiul procesual de recurs.
În această etapă, orașul Eforie, în numele Consiliului Local, și Ramona Ioana Cazacu au calitatea de recurenți-pârâți. Prefectul județului Constanța figurează ca intimat-reclamant, iar Romeo Cazacu Cortizo, ca intimat-pârât.
La data ultimei actualizări afișate pe portal, 16 octombrie 2026, nu era publicat un termen de judecată la Curtea de Apel Constanța.
La ce face referire Hotărârea nr. 348 din 27 noiembrie 2025
Potrivit Hotărârii nr.348/27.11.2025, se aprobă Raportul de evaluare întocmit de SC Geco Mec 2003 SRL, înregistrat cu Procesul verbal de predare-primire nr. 32651/13.11.2025 (nr. crt. 2) ce stabilește valoarea redevenței de 7,24 euro/mp/an pentru terenul în suprafață de 290 mp situat în Eforie Sud, str. Ion Movilă, nr. 16A, lot 2+Nr. 14, Lot 1, identificat cu IE 108342.
Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață de 288 mp (din acte)/290 mp (din măsurători) situat în Eforie Sud, str. Ion Movilă, nr. 16A, lot 2+Nr. 14, Lot 1, reprezentând lot nr. 801 din parcelarea Movilă Techirghiol, identificat cu IE 108342, în favoarea numitilor Cazacu Romeo Cortizo și Cazacu Ramona loana.
Se aprobă contravaloarea folosintei de 7,24 euro/mp/an.
Durata superficiei este de 5 ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie se poate reînnoi prin act adițional la contractul de superficie.
Contractul de superficie se va încheia dacă numiții Cazacu Romeo Cortizo și Cazacu Ramona loana sunt proprietarii construcției de pe terenul în cauză.
Dovada reptului de proprietate se va face cu certificat de atestare fiscală, copie legalizată după titlul de proprietate asupra construcției și/sau declarație notarială ca numiții Cazacu Cortizo-Romeo și Cazacu Ramona-Ioana sunt proprietarii construcției.
Prefectul Județului Constanța atacă în instanță o hotărâre a Consiliului Local Eforie
Amintim că, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 417/118/2026 la data de 27 ianuarie 2026. Dosarul a fost înregistrat la Secția de contencios administrativ şi fiscal și are ca obiect „acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm/HOT NR 233/31.07.2025“. Dosarul este în stadiul procesual – fond și ultima modificare a fost efectuată la data de 27 ianuarie 2026.
Părți în dosar sunt Prefectul Județului Constanța – reclamant, Consiliul Local al Orașului Eforie, Cazacu Cortizo Romeo și Cazacu Ramona Ioana – pârâți.
Potrivit Hotărârii nr. 233/31.07.2025, ce face obiectul acestui proiect se aprobă oportunitatea constituirii dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului aparținând domeniului privat al orașului în suprafață de 288 mp din acte)/290 mp (din măsurători) situat în Eforie Sud, str. Ion Movilă, nr. 16A, lot 2+Nr. 14, Lot 1, reprezentând lot nr. 801 din parcelarea Movila Techirghiol, identificat cu IE 108342, în favoarea numitilor Cazacu Cortizo-Romeo si Cazacu Ramona-Ioana.
De asemenea se aprobă emiterea comenzii pentru întocmire raport de evaluare pentru terenul specificat.
Pentru încheierea contractului de constituire a dreptului de superficie Cazacu Cortizo-Romeo si Cazacu Ramona-Ioana vor prezenta certificat de atestare fiscală și copie legalizata dupa titlul de proprietate asupra constructiei sau declaratie ca sunt proprietarii constructiei de pe terenul identificat cu IE 108342.
Conform Termene.ro, Romeo Cazacu Cortizo figurează și în Golden Grain Lands SRL – asociat și administrator, cu o participație de 50%; Urban Homes Project SRL – asociat și administrator, cu o participație de 50%; Sunway Residence SRL – administrator.
Toate cele trei societăți sunt din Constanța.
Ramona Ioana Cazacu figurează ca asociat în cadrul societății East Europe Alliance SRL, cu sediul în Cumpăna, județul Constanța, potrivit datelor furnizate.
Dosarul dintre prefectul județului Constanța și Dimu Anagnoste, de la Săgeata Stejaru, a ajuns la Curtea de Apel
Prefectul Județului Constanța a suferit o înfrângere în primă instanță în procesul deschis împotriva Primarului Orașului Năvodari și a companiei Sunway Residence SRL. Litigiul, înregistrat sub numărul 6132/118/2024 la Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, viza anularea unei autorizații administrative (nr. 164/20.06.2023).
Hotărârea Tribunalului, pronunțată pe 14 mai 2025, a fost de respingere a cererii formulate de Prefectul Județului Constanța, considerând-o neîntemeiată. Mai mult, instanța a obligat reclamantul (Prefectura) la plata sumei de 4.165 lei către pârâta Sunway Residence SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.
.jpg)
Prefectul contestase legalitatea autorizației, invocând o acțiune de tutelă administrativă. Decizia vine după mai multe amânări de pronunțare, din 23 aprilie și 7 mai 2025.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel
Pe 23 iunie 2025, Prefectul Județului Constanța a declarat recurs împotriva hotărârii Tribunalului. Dosarul a fost deja înregistrat la Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, unde se află acum în stadiul de recurs, sub același număr unic 6132/118/2024.

Potrivit soluției din 06.11.2025, recursul a fost respins, ca nefondat.
Soluția pe scurt: Dec.: Respinge recursul, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimata SUNWAY RESIDENCE SRL a sumei de 4235 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 06.11.2025.
Document: Hotarâre 684/2025 06.11.2025- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Despre Sunway Residence SRL
Firma Sunway Residence SRL din Constanța, a fost înființată la data de 12.05.2021.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară.
Cifra de afaceri raportată de Sunway Residence SRL în 2025 a fost de 0 lei, cu un profit de 0 lei.
Societatea Sunway Residence SRL a raportat cifră de afaceri zero în fiecare dintre anii 2021–2025, potrivit datelor financiare furnizate. În aceeași perioadă, firma a înregistrat pierderi nete anuale, iar datoriile au crescut de la aproximativ 1,35 milioane de lei în 2021 la peste 11,59 milioane de lei în 2025.
Acționari sunt Urban Homes Project SRL și Angelli SRL.
Administratori sunt Anagnoste Dimu(fotbalistul de la Săgeata Stejaru) și Cazacu Cortizo-Romeo.
Anagnoste Dimu este asociat unic si administrator la Angelli SRL Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Justiție ConstanțaPrefectul Județului Constanța atacă în instanță o hotărâre a Consiliului Local Eforie (DOCUMENT)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


