Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat din Constanța și-a dat în judecată fosta soție, pentru că l-ar fi înșelat. Inițial a câștigat 50.000 lei. Apelul, amânat

ro

02 Sep, 2021 00:00 2282 Marime text

 
  • Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, care a amis acțiunea reclamantului și a decis obligarea reclamantei să-i achite fostului soț suma de 50.000 de lei, cu titlul de daune morale.
 
Magistrații Secţiei I civilă din Tribunalul Constanța au acordat un nou termen în dosaul în care un cetățean, din municipiu, și-a dat în judecată fosta soție. Potrivit datelor oficiale, reclamantul îi solicită fostei soții o sumă de bani pentru că, susține el, a fost ar fi fost înșelat de pârâtă.
 
Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, care a amis acțiunea reclamantului și a decis obligarea reclamantei să-i achite fostului soț suma de 50.000 de lei, cu titlul de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Tribunalul Constanța, de pârâtă.
 
În motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta timp de aproximativ zece ani și că, în urmă cu trei ani, a aflat că a fost înșelat de fosta parteneră de viață, care a dat naștere unui copil pe care el l-a recunoscut ca fiind al lui.
 
Conform datelor oficiale, reclamantul a mai arătat că fapta ilicită a pârâtei constă în ascunderea faptului că acel copil este al altui bărbat, situație de care a profitat material și moral, producându-i un prejudiciu moral imposibil de reparat, că fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție de către pârâtă, întrucât aceasta a cunoscut foarte bine încă de la conceperea copilului că tatăl minorei este altă persoană și totuși, la scurt timp după concepere a inițiat relația cu el spunându-i că vor avea un copil.
 
În apărarea sa, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, precizând totodată nu există o faptă ilicită întrucât nu a mințit reclamantul și că nu se face vinovată de săvârșirea unei presupuse fapte ilicite.
 
Pentru a proteja identitățile și intimitatea părților implicate în acest dosar, nu vom publica numele reale ale persoanelor vizate și nici alte date care ar putea conduce la identificarea acestora.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Acuzații și răspunsuri
Adara Tramundana ar putea fi trasă la răspundere pentru situația financiară a Asociaţiei Culturale Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului (documente)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii