Educația din Măcin, județul Tulcea, se digitalizează. Lot de materiale didactice atribuit unei firme din Bârlad (DOCUMENT)
Educația din Măcin, județul Tulcea, se digitalizează. Lot de materiale didactice atribuit unei firme din Bârlad
03 Oct, 2025 11:27
ZIUA de Constanta
169
Marime text



Contractul pentru Lotul 3 – „Achiziție de materiale didactice“, parte a unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost atribuit pe 1 octombrie 2025 companiei Evoffice MGM din Bârlad.
Valoarea contractului de furnizare este de 119.958 RON (fără TVA), apropiată de estimarea inițială, și reprezintă ultima piesă importantă din achiziția generală de dotări școlare.
Anunțul de atribuire (SCNA1126121) a fost publicat în SEAP chiar pe 3 octombrie.
Achiziția face parte din proiectul major intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din orașul Măcin”, finanțat prin componenta C15 a PNRR..
Proiectul general, conform Planului de achiziții (Achiziția 3 I.11), a fost împărțit în trei loturi distincte:
1. LOT 1: Mobilier școlar
2. LOT 2: Dotări (echipamente specifice)
3. LOT 3: Materiale didactice
În timp ce Loturile 1 și 2 fuseseră deja atribuite anterior (în octombrie 2024 și iunie 2024), Lotul 3, vizând materialele didactice necesare cabinetelor școlare și sălii de sport, a fost cel care a necesitat o nouă procedură.
Investiția la care se face referire este necesară pentru creșterea performanțelor școlare a elevilor Școlii gimnaziale „Gheorghe Banea“, Liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci“, Liceului Tehnologic Măcin, Clubului Copiilor Măcin și Școlii Primare nr. 1 Măcin.
Dotarea sălilor de clasă cu materiale didactice este necesară pentru un proces instructiv-educativ de calitate, care va reduce decalajele de învățare.
Despre Evoffice MGM SRL
Firma Evoffice MGM SRL, din Bârlad, a fost înființată la data de 16.06.2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4762 - Comert cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie, în magazine specializate.
Cifra de afaceri Evoffice MGM SRL a fost de 3.589.364 lei în anul 2024, cu un profit de 867,031 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 31%.
Evoffice MGM SRL a raportat doi angajați în anul 2024.
Asociat unic și administrator al Evoffice MGM SRL este Mihai Gina-Monica. Aceasta este asociat și administrator și la Evopraktic SRL din Vaslui.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat 3.651 de contracte prin achiziții directe, dintre care 35 la nivelul județului Constanța și 11 la nivelul județului Tulcea.
Printre autoritățile contractante se numără Liceul Teoretic „Henri Coandă“ Tulcea, Penitenciarul Tulcea, Consiliul Local Slava Cercheză etc.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații TulceaPrimăria Măcin investește peste 1,6 milioane lei în echipamente digitale pentru școli, printr-un contract cu Global Inenergy Project SRL (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii