Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 16 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian Ion - „Hotărârea Secției pentru judecători a CSM este absurdă”

ro

16 Oct, 2025 21:30 137 Marime text
Deputatul Stelian Ion; sursa foto: Facebook






În replică la hotărârea CSM de astăzi, 16 octombrie 2025, deputatul și fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a făcut câteva afirmații pe pagina sa de Facebook, în care declară că hotărârea Consiliului „este absurdă”.

„Hotărârea de azi a Secției pentru judecători a CSM este absurdă. Postarea mea nu a fost o reacție la achitarea lui Bănicioiu, ci la comunicatul ÎCCJ referitor la dosarele Bănicioiu și Ferma Băneasa.

Reacțiile venite astăzi, cu maximă celeritate, din partea Secției pentru judecători a CSM și a președintei ÎCCJ, doamna Lia Savonea, ca urmare a unei opinii pe care am exprimat-o public ieri, după comunicatul ÎCCJ în care ni se spunea cât de bine și corect este apărat în România statul de drept de către toți magistrații, sunt dovada vie a faptului că am avut dreptate.

În loc să se supere pe cei care îi favorizează pe infractori sau pe procurorii care calculează greșit unele termene și periclitează măsurile preventive dispuse de instanțe (vezi cazul de azi de la DNA), doamna Savonea și Secția pentru judecători a CSM îi critică pe cei care îndrăznesc să comenteze asemenea derapaje.



În realitate, cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase, venite în cascadă.

Pare că vor să pună batista pe țambal și ca oamenii să nu mai discute în spațiul public despre soluțiile pe care le consideră criticabile sau incorecte.
Cele două dosare la care făcea referire comunicatul ÎCCJ, ce a generat comentariul meu, erau soluționate definitiv — deci nu se putea vorbi despre presiuni de tipul celor invocate de CSM și Lia Savonea”, a scris Stelian Ion.


Amintim că în şedinţa din data de 16 octombrie 2025, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat încălcarea independenţei judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de opiniile exprimate în spaţiul public de către un deputat, fost ministru al justiţiei, Stelian Ion, şi preluate ulterior în mass-media, în contextul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive de achitare în materie penală.


„Declaraţiile grave şi nefondate, prin conţinutul acestora şi limbajul utilizat, precum „achitări pe bandă rulantă”, comparaţia activităţii de judecată cu un „putregai”, „sistem oligarhic” şi „maşină de spalat”, nu reprezintă critici acceptabile la adresa hotărârilor judecătoreşti definitive, ci sugerează, inclusiv prin tonul incisiv şi sugestiv utilizat, că judecătorii ar avea o conduită subiectivă în favoarea persoanelor trimise în judecată. Formularea acestora, imediat după pronunţarea unor hotărâri definitive de achitare, constituie o presiune directă şi inadmisibilă la adresa independenţei judecătorilor instanţei supreme, discreditând realizarea justiţiei, cu intenţia de a intimida instanţele care nu s-ar conforma unor interese ori opinii politice.”, se arată într-un comunicat al CSM.



Citește și
CSM a constatat încălcarea independenței judecătorilor de la ÎCCJ de către un fost ministru al Justiției
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii