Transelectrica a atribuit un contract de peste 20 de milioane de lei pentru paza obiectivelor STT Constanța (DOCUMENT)
Transelectrica a atribuit un contract de peste 20 de milioane de lei pentru paza obiectivelor STT Constanța (DOCUMENT)
03 Jul, 2026 14:44
ZIUA de Constanta
157
Marime text
157
Marime text

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA a atribuit pe data de 29 iunie 2026 o licitație deschisă pentru achiziționarea de servicii specializate de pază, monitorizare și intervenție destinate obiectivelor Sucursalei Teritoriale de Transport (STT) Constanța.
Conform SEAP, contractul, cu o valoare totală de 20.380.545 lei (fără TVA), a fost atribuit firmelor PSG One SRL și Lex Protect Buzău SRL.
Criteriul de atribuire aplicat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, unde prețul ofertei a reprezentat o pondere covârșitoare de 98%, diferența de 2% fiind acordată pentru capacitatea sporită de a răspunde la evenimente în mediul rural și urban.
Ce servicii vor fi prestate și care este aria de acoperire
Noul contract se va derula pe o perioadă de 36 de luni și include trei componente principale:
1. Servicii standard de pază.
2. Servicii de monitorizare și intervenție.
3. Servicii de pază în situații deosebite survenite la Liniile Electrice Aeriene (LEA)/stații.
Securitatea va fi asigurată pentru obiectivele strategice ale STT Constanța dislocate pe teritoriul a șase județe din regiune: Constanța, Tulcea, Galați și Brăila (pentru toate tipurile de servicii), respectiv Ialomița și Vrancea (exclusiv pentru situații deosebite apărute la LEA).
Decizie CNSC în cadrul procedurii
Atribuirea contractului vine în contextul în care procedura a trecut și prin verificarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), instituție care a emis în acest caz Decizia nr. 1880/C4/1293 din data de 10 iunie 2026, cu doar două săptămâni înainte de semnarea efectivă a contractului. Finanțarea acestui proiect masiv de securitate este asigurată integral din fonduri proprii ale companiei naționale, nefiind utilizate fonduri europene.
Despre Transelectrica SA
Compania Transelectrica SA a fost fondată în anul 2000, are sediul în București, strada Olteni nr. 2-4, Sector 3 și se ocupă de „Transportul energiei electrice”.
Din Directorat fac parte:
- Ștefăniță Munteanu - președinte;
- Florin Cristian Tătaru - membru;
- Cătălin Constantin Nadolu - membru;
- Vasile Cosmin Nicula - membru.
Din Consiliul de Supraveghere fac parte:
- Cătălin Andrei Dascăl - președinte;
- Dumitru Virgil Orlandea - membru;
- Rareș Stelian Rusu - membru;
- Teodor Atanasiu - membru;
- Alexandru Cristian Vasilescu - membru;
- Luminița Zezeanu - membru;
- Costin Mihai Păun - membru.
Conform termene.ro, în anul 2025, Transelectrica SA a înregistrat o cifră de afaceri de 5.527.902.667 lei, cu un profit de 359.825.194 lei, la 1.996 angajați, având datorii în valoare de 3.819.660.408 lei.
Despre PSG One SRL
Societatea PSG One SRL a fost înființată în anul 2013, are sediul în București, strada Samuil Vulcan nr. 12D, Sector 5 și se ocupă de „Activități de protecție și gardă”.
Potrivit termene.ro, asociat este Faget Ion, iar administratori sunt Mihaila Ioan și Popescu Victor Cristian.
Faget Ion mai este asociat la Oscar Impex SRL.
Popescu Victor Cristian mai este asociat și administrator la Ledmappingpanel SRL.
Mihaila Ioan mai este Societate Cooperativă Consumcoop Ortisoara.
În anul 2025, firma PSG One SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 40.824.259 lei, cu un profit de 1.350.374 lei, la 572 de angajați, având datorii în valoare de 9.867.705 lei.
Conform licitatiapublica.ro, societatea a câștigat 340 de contracte prin cumpărare directă și 91 de licitații publice, 2 dintre ele în județul Constanța, ambele la Transelectrica SA.
Despre Lex Protect Buzău SRL
Firma Lex Protect Buzău SRL a fost fondată în anul 1993, are sediul în Stâlpu, județul Buzău și se ocupă de „Activități de protecțe și gardă”.
Potrivit termene.ro, asociați sunt Maros Alexandru și Ibris Aura Mariana, iar administrator este Ibris Cristian Mădălin.
Maros Alexandru mai este asociat și administrator la Paltrans SRL, Ascens Solar SRL, Eurobeton 2008 Compact SRL, Ozone Dezvoltare Imobiliară SRL, asociat unic și administrator la Ozone Park Invest SRL și persoană fizică autorizată.
Ibris Aura Mariana mai este asociat unic și administrator la Lex Protect Tehnic SRL și administrator la Livada de Aur SRL.
Ibris Cristian Mădălin mai este asociat unic și administrator la Lex Protect Paza Electronică SRL, Crisaur Room Concept SRL și asociat unic la Livada de Aur SRL.
În anul 2025, societatea Lex Protect Buzău SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 55.094.148 lei, cu un profit de 8.092.960 lei, la 490 de angajați, având datorii în valoare de 15.144.390 lei.
Conform licitatiapublica.ro, compania a câștigat 585 de contracte prin cumpărare directă, 2 dintre ele în județul Constanța, ambele la ANR și 49 de licitații publice.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Spitalul Clinic de Recuperare Eforie Nord investește în energie verde: Contract de consultanță de 250.000 de lei pentru atragerea de fonduri (DOCUMENTE)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


